Episodul 1. Pilot :D

Iarna. Mult prea frig pt acest moment al zilei, in care un tanar de cel mult 18 ani se odihenste dupa o alergatura zdravana, pe marginea lacului Vertglace, intre un tei si un stalp electric. Priveste in zare, desi aceasta zare nu depaseste o aruncatura de bat. Totusi, el continua sa priveasca, sau mai bine zis sa viseze. E Oliver, elev al liceului din localitate, dar fara a avea vreo legatura cu limita scolii, cu monotonia manualelor sau cu ignoranta profesorului de desen. Are o pasiune mai putin intalnita printre pionii generatiei lui, creaturi a caror cultura se rezuma la numaratul fripturilor delicioase ale jupanesei Margareta, mama sa – pictatul. Inca de la o varsta frageda, pe cand nu cunoscuse inca mizeria televizorului sau nu vazuse inca muzeul de etnografie, a inceput sa deseneze. Fireste, orice copil face asta. Insa desenele lui pot fi interpretate astazi de catre un specialist drept opere rivale celor lui Jackson Pollock. La fel ca si cel dinainte, nu stia sa foloseasca pensula sau creionul. Creea folosindu-se doar de rezervoarele de culoare, asa cum raurile sculpteaza muntii folosindu-se numai de propria lor apa. Apoi, odata cu anii, Oliver evolueaza. Descopera pensula, apoi panza, apoi lacul si copacii. A pictat de atunci nenumarate portrete ale padurii de dincolo de apa, a pictat Soarele in zeci de culori si a mai pictat un portret. Aceste, uman prin creatie, divin prin frumusete, ii sta intiparit in minte in permanenta, la fel cum Venus se tine dupa Luna chiar si in cele mai friguroase nopti.

Sa revenim, totusi, la ziua cu pricina. De fapt la acea amiaza, cand frigul neobisnuit al iernii ardea obrazul tanarului si ii transforma plamanii in niste smochine mai mari, totusi incapabile sa absoarba aerul. Fugea, ziceam, pe malul lacului, insa nu de bunavoie si fugarit de o haita de caini ai strazii. Nu-i plac cainii, cu atat mai putin cei de pe strada, care ii rapesc o mare parte din noptile in care s-ar fi putut plimba singur, doar cu felinarele vechi si sacadante si cu refrenul unei piese auzita la radio pe buze. Acum, odihnindu-se rezemat de tei isi inchipuie un nou peisaj. Se mai uita o data la ceas si, apasat de datoria de a fi in ajutorul mamei sale, se desprinde de copac si isi continua drumul pana in dreptul cantinei. Are aici o slujba de dupa-amiaza, cu ajutorul careia spera ca intr-o zi sa lase oraselul natal in urma pt a putea calatori in lumea larga si a continua sa picteze lacuri. A mai incercat sa-si vanda si o parte din panze, insa in afara de cativa turisti in trecere si casa de cultura a orasului, nimeni nu pare a fi interesat.

Dupa ce isi aranjeaza putin hainele, intra, trecand de usa subtire si usoara si se duce direct la mama-sa, pt a-si lua uniforma si a se apuca de treaba........