Calatoria

Un vis urat. Sau poate doar o zi intunecata. Sub puterea coplesitoare a disperarii si tragediei, te tarasti greoi pe o podea uda, dintr-un beci intunecat. Un singur bec, palpaind, iti da speranta unui sfarsit rapid. Insa viermii reci pe care calci iti naruiesc toate sperantele. Simti ca aluneci, te duci tot in jos, spre un negru infinit. Nu vezi nimic, dar duhoarea lesurilor te face sa ai dureri cumplite, in tot corpul. Apoi, ca printr-o minune de neiertat, adormi. Nu esti sigur daca e somn sau lesin. Nici nu ai cum sa-ti dai seama. Tot ce stii e ca privesti cerul, si e rosu. Privesti pamantul, si e negru. Inchizi ochii, dar imaginea Soarelui stins ti se misca pe interiorul pleoapei ca un diapozitiv vechi. Faci un pas, ca o marioneta, mecanic si lipsit de sens. Nu esti tu acolo, dar traiesti fiecare secunda. Teatrul de papusi continua, scena fiind noroiul insusi iar spectatorii, acei cativa lilieci atarnati de crengile indoite sub greutate noptii. Stele nu exista, sau nu le vezi, dar mai sigur nu exista. Un zgomot strident se aude de undeva din departare, dar urechile tale sunt astupate.
Dar, ce se-ntampla? Mainile iti cad pe langa corp, corpul iti cade pe pamant. Esti liber! Dar totusi nu te poti ridica. Inchizi ochii..astepti asa vreo 7 minute, lipsit de vedere. Apoi, simti cum o atingere rece, dar nu ca cea din beci, un rece proaspat, iti mangaie obrazul. Deschizi ochii, sfios, ca atunci cand ai deschis primul pachet de medicamente, si vezi o frunza. Si inca una, si inca una, si inca una. Un copac verde se inalta in fata ta. Ai ajuns in Rai, ai scapat. Urmatorul s-ar putea sa nu fie asa de norocos.