timpul e aiurea

Timpul este inexistent. gaselnita medievala, nascuta din dorinta de a controla lucrurile intr-un mod obsedant, aproape idolatrizant. totul incepe pe la...hmm...nici nu mai stiu, dar la mine a inceput devreme. oricum, a fost atunci cand am vazut prima data un ceas cu ochi capabili a intelege. si am incercat sa invat cum se citeste, bineinteles, cu ajutor, ca nu-s geniu. desi cred ca si geniile invata de la cineva sa citeasca ceasul. mai putin nenea de la Rolex, sau Brietling. Sau Tag Heuer. Sau...oricine de teapa lor. Nu cred ca ei au avut, ca si mine, ceas digital ca sa nimeresc de fiecare data ora exacta si sa ajung acasa la timp. imi amintesc, amuzat, de un om de pe strada mea, RIP, care purta ceas dar nu stia niciodata sa-l citeasca. daca il intrebai cat e ceasul, el ti-l arata, pentru ca nu stia sa-ti spuna. de fapt, nu stiu de ce l-ar fi interesat, om simplu fiind.
ne-ar simplifica foarte mult viata lipsa ceasului, a timpului. ar trebui sa mergem dimineata la scoala, iar la amiaza sa ne intoarcem. atat. fara sapte jumate, fara unu jumate, doua jumate, trei jumate, whatever. chiar si telefoanele mobile ar fi mai usor de folosit, pt ca ai avea mai mult loc pe ecran pt o chestie faina, lipsind ceasul. si cum ar fi daca la *115# ti-ar zice: "Mai ai destul timp de vorbit national, pana peste 5 nopti, seara"? eu zic ca ar fi foarte cool.funky.smecher. ce mai...omenesc!
Asadar, cand incepem revolutia? * :D

a disparut vantul?

si ce? si io l-am vazut, si stateam mai departe decat tine. ma protejam, pt ca batea vantul. vantul e necrutator uneori, imprastie frunzele, imprastie ploaia, imprastie zapada. ZAPADA !?! cum sa fii asa? trebuie sa ucidem vantul. dar totusi, fara vant e posibil sa nu mai vina zapada. ce o sa facem atunci? ce o sa fac atunci? purificatorul suflu rece, care face hainele, parul, sa miroasa frumos. face crengile sa pocneasca sub greutatea perfeca a celor sase raze a stelei fulgului. miraculoasa intamplare a facut ca pisicii sa i se schimbe blana, sa i se ascuta ghearele, sa poata sta pe gheata, sa poata desena oameni de zapada cu zgarieturi fine si suave. libertatea Lunii, stralucind deasupra aerului inghetat face ca neonul profan, gretos de galben din fata blocului sa para comunist, ingradit, ca o maimuta urata inchisa intr-o cusca rece.
totusi, fara vant, e posibil ca zapada sa nu mai plece. sa va vad atunci, bucurosilor, tristilor si ursilor panda. zapada straluceste, luna se aprinde, e vremea sa ne trezim si sa mergem afara. sa alunecam pe gheata, sa ne invinetim, sa ne bucuram de briza. copacii zambesc. imbraca-te si pleaca, maine e o veche zi.

Licurici

bucurie. ce e bucuria?intrebare interesanta, cel putin inexistenta. pt ca toti o data si-o data experimentam bucuria, asa ca stim cu totii ce e aia, cu ce se mananca, cu ce se asorteaza ( e vina lu Maria, toata saptamana a venit asortata (>_<) ), in fine cu ce vrei tu. deci...stim? stim...aiurea, nu stim! credem ca stim, si credem in ea. la fel cum credem ca exista Mos Craciun, dar nu stim. mda..pt cei care cred in MC. eu cred. dar, e bine sa credem asa, orbeste. in principal pt ca nu am avea de ce sa ne punem intrebari despre existenta ei. si nici nu ne punem. ce, te-ai intrebat vreodata de ce nu esti bucuros(oasa) sau de unde vine bucuria aia si de ce vine? nu cred. eu nu. mai mult, mi se pare titanic de greu sa te gandesti la altceva atunci cand esti bucuros. pur si simplu iti fura gandurile, mintea, degetele,totul. ajungi sa faci lucruri ciudate. nu chiar asa ciudate, totusi...
Bucuria e ca un licurici. n-am vazut de foarte mult timp licurici. tin minte ca eram la mare, si prin boschetii aia de pe faleza erau licurici. pe-atunci nu mi-am dat seama ce is. sau mi-am dat, dar nu le-am dat prea multa importanta. oricum, ziceam ca bucuria e ca un licurici.. nu e, apoi brusc se aprinde, incalzeste prin culoarea ei, lumineaza prin stralucire, cucereste prin frumusete acaparanta, unica, si sfarseste prin a se stinge, mai devreme sau mai tarziu, mai repede sau mai lent, cu sunet sau fara."and they were all yellow..uu...". stii ca sunt unii care prind licuricii in borcane. egoistii! poate unul din ei era licuriciul meu, care urma sa ma inveseleasca pt azi, si maine, Mos Nicky fiind. dar de data asta, printr-un efort supranatural al naturii, si supraomenesc al meu, am reusit sa fiu mai rapid decat egoistii, si m-am asezat de pe la ora 13 sa imi privesc licuriciul. de atunci, numai bucurii. a avut mai inainte o tentativa de stingere, dar si-a revenit.
Dar eu sunt prevazator oricum, si am tot timpul un licurici pe care sa il privesc in caz de mahnire ;). si nu il tin in borcan. e liber, si cu mine. asa cum ar trebui orice licurici sa fie, liber si dependent.
"and the spies came out of the water..."