De curiozitate particip la concursul asta al bloggerilor organizat pe blogul lui Bobby Voicu, de unde e posibil sa ma aleg cu un LG LCD LH5000.Super.
LE: e un Concurs LG. L...G. got it?
22 mai 2009
iarba, din nou
Totul e sa fii irational. Sa nu gandesti logic, sa nu gandesti normal, sa nu gandesti...rational. Trebuie sa rupi fiecare bucata din viata si sa o pastrezi asa cum e. In niciun caz sa nu o tai. Poti sa o stropesti cu putin suc de mere, eventual. Cea mai frumoasa parte a acestui cerc vicios in care nu ne invartim, ci stam, e aceea in care ni se intampla sa spunem "bun venit" cuiva nou. Sau nu neaparat nou. De fapt, e singura parte frumoasa. Nu, e singura parte si atat. Si nu ne putem lipsi de ea.
Eu nu ma pot lipsi de ea. Si nu ma mai pot lipsi de reflexia lentilei, de fosnetul frunzelor pe asfalt, de ciocolata, de lemn, de miere, de miros, de Soare si de Luna. Ma pot lipsi de aer, ma pot lipsi de valuri. Dar vreau iarba. Si o vreau acum. Si te vreau aici, pe marginea paturii, in timp ce eu stau pe aceiasi margine si te ascult. Culmea, tu nu zici nimic. Dar eu aud.
Poate e de la iarba, poate e pt ca iarba mi-ai dat-o tu. Poate e pt ca ador cand imparti iarba cu mine. Si vreau sa auzi sunetul acela plin de tot, dar gol in ansamblu. Si vreau sa-l auzi acum.
Curbura Universului se indreapta in fata ta. De ce n-ar face-o? Si eu as face-o daca te-ar face sa nu clipesti si sa-ti afunzi privirea in strafundul Oceanului Ludic.
Ai incredere.
Eu nu ma pot lipsi de ea. Si nu ma mai pot lipsi de reflexia lentilei, de fosnetul frunzelor pe asfalt, de ciocolata, de lemn, de miere, de miros, de Soare si de Luna. Ma pot lipsi de aer, ma pot lipsi de valuri. Dar vreau iarba. Si o vreau acum. Si te vreau aici, pe marginea paturii, in timp ce eu stau pe aceiasi margine si te ascult. Culmea, tu nu zici nimic. Dar eu aud.
Poate e de la iarba, poate e pt ca iarba mi-ai dat-o tu. Poate e pt ca ador cand imparti iarba cu mine. Si vreau sa auzi sunetul acela plin de tot, dar gol in ansamblu. Si vreau sa-l auzi acum.
Curbura Universului se indreapta in fata ta. De ce n-ar face-o? Si eu as face-o daca te-ar face sa nu clipesti si sa-ti afunzi privirea in strafundul Oceanului Ludic.
Ai incredere.
19 mai 2009
The spectator
I am the eternal spectator.
I don't want to do that, or maybe I do. I like to think about a sunny day, or maybe I love to do that. In the last few days, they were all sunny days. As you probably know already.
Era vorba despre The eternal spectator. Stiti voi, ala care spectate-aza totul, care respira aerul altora si isi incalzeste sangele prin priviri, nu aruncate, oferite. Paseste pe carti rasfoite si udate, nu de lacrimi ci de ploaie. Miroase, adulmeca de fapt, mireasma diminetii in parul cret sau ondulat sau drept. Nu foarte drept totusi. Vede clar, dupa o focalizare indelunga, ceea ce altii nu vad si aude prea tarziu. Dar aude. Asculta aproape niciodata, iar cand o face prefera sa filtreze totul printr-un fum dens si prin sapte straturi de sticla. Apoi adoarme, nu ca un copil, ci ca o pisica. Aiurea. Isi simte degetele pulsand sub presiunea luminii si apasa indrumat de stele. Arunca apoi, degajat, ambalajul unei ciocolate. Nu la gunoi, ci in sus. E doar vina gravitatiei ca el ajunge pe podea si ii face pe cei din jur sa se simta murdari. Asa si trebuie sa se simta, pt ca sunt.
Ce-ar fi daca ne-am simti ceea ce nu suntem? Daca am imprumuta cele cinci simturi de la o persoana cunoscuta si ne-am simti prin simturile lor? Cred ca am fi uimiti, prima data. Apoi, cu timpul, ne-am scarbi de ceea ce simtim. So, it's impossible to feel through somebody else. We shall never do that. It would be against the nature. Impotriva furnicilor care isi lasa amprenta pe nisipul arzator. Impotriva vantului care scutura frunzele de toamna. Impotriva cuvintelor ce se lovesc de pavilionul urechii.
Against the eternal spectator. And you don't want to mess with him. Or |HES| .
I don't want to do that, or maybe I do. I like to think about a sunny day, or maybe I love to do that. In the last few days, they were all sunny days. As you probably know already.
Era vorba despre The eternal spectator. Stiti voi, ala care spectate-aza totul, care respira aerul altora si isi incalzeste sangele prin priviri, nu aruncate, oferite. Paseste pe carti rasfoite si udate, nu de lacrimi ci de ploaie. Miroase, adulmeca de fapt, mireasma diminetii in parul cret sau ondulat sau drept. Nu foarte drept totusi. Vede clar, dupa o focalizare indelunga, ceea ce altii nu vad si aude prea tarziu. Dar aude. Asculta aproape niciodata, iar cand o face prefera sa filtreze totul printr-un fum dens si prin sapte straturi de sticla. Apoi adoarme, nu ca un copil, ci ca o pisica. Aiurea. Isi simte degetele pulsand sub presiunea luminii si apasa indrumat de stele. Arunca apoi, degajat, ambalajul unei ciocolate. Nu la gunoi, ci in sus. E doar vina gravitatiei ca el ajunge pe podea si ii face pe cei din jur sa se simta murdari. Asa si trebuie sa se simta, pt ca sunt.
Ce-ar fi daca ne-am simti ceea ce nu suntem? Daca am imprumuta cele cinci simturi de la o persoana cunoscuta si ne-am simti prin simturile lor? Cred ca am fi uimiti, prima data. Apoi, cu timpul, ne-am scarbi de ceea ce simtim. So, it's impossible to feel through somebody else. We shall never do that. It would be against the nature. Impotriva furnicilor care isi lasa amprenta pe nisipul arzator. Impotriva vantului care scutura frunzele de toamna. Impotriva cuvintelor ce se lovesc de pavilionul urechii.
Against the eternal spectator. And you don't want to mess with him. Or |HES| .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)