iarba, din nou

Totul e sa fii irational. Sa nu gandesti logic, sa nu gandesti normal, sa nu gandesti...rational. Trebuie sa rupi fiecare bucata din viata si sa o pastrezi asa cum e. In niciun caz sa nu o tai. Poti sa o stropesti cu putin suc de mere, eventual. Cea mai frumoasa parte a acestui cerc vicios in care nu ne invartim, ci stam, e aceea in care ni se intampla sa spunem "bun venit" cuiva nou. Sau nu neaparat nou. De fapt, e singura parte frumoasa. Nu, e singura parte si atat. Si nu ne putem lipsi de ea.
Eu nu ma pot lipsi de ea. Si nu ma mai pot lipsi de reflexia lentilei, de fosnetul frunzelor pe asfalt, de ciocolata, de lemn, de miere, de miros, de Soare si de Luna. Ma pot lipsi de aer, ma pot lipsi de valuri. Dar vreau iarba. Si o vreau acum. Si te vreau aici, pe marginea paturii, in timp ce eu stau pe aceiasi margine si te ascult. Culmea, tu nu zici nimic. Dar eu aud.
Poate e de la iarba, poate e pt ca iarba mi-ai dat-o tu. Poate e pt ca ador cand imparti iarba cu mine. Si vreau sa auzi sunetul acela plin de tot, dar gol in ansamblu. Si vreau sa-l auzi acum.
Curbura Universului se indreapta in fata ta. De ce n-ar face-o? Si eu as face-o daca te-ar face sa nu clipesti si sa-ti afunzi privirea in strafundul Oceanului Ludic.
Ai incredere.