Seara grea. Noapte fara seaman. Un licar calm, sau mai bine zis o flacara de lumanare, rasare printre degete si paleste sub rasuflarea ta. Nu exista inima capabila sa reziste unui astfel de sange. Incarcata cu energie revolutionara, sapi o groapa in pamantul afanat, cu o speranta incredibila ca cineva nu te va impinge. Mai mult incerci sa te convingi pe tine insati. Intinzi mainile murdare cu pudra, si astepti sa te spele ploaia. Ploaia care va veni repede, dar nu va ploua apa, ci sange. Sange curat, grupa 0. Ca sa-l poata lua oricine. Auzi o voce, un sunet de violoncel perfect, folosit de un padurar grosolan. Iti spune sa bei.
Te scarbesti, alergi, incerci sa prinzi din urma ultima frunza care aluneca prin aer din cele mai mare inaltimi, dar tot ce faci e sa te impiedici. Ca un copil de 3 ani care a invatat sa alerge dupa fluturi. Nu vede decat fluturii, uita de profan. Uita de metalul greu ce-ti curge prin vene, uita de fularul negru moale ce-ti inveleste gatul, uita de picaturile de absint ce se leagana bete pe limba ta. Ai uitat de groapa, si ai cazut in ea. Te-ai prabusit precum copacul care sub perseverenta fierului cedeaza si renunta la viata.
Viata nu ti-a fost luata, ai renuntat la ea.
Un comentariu:
picaturi de absint...viata nu ti-a fost luata, tu ai renuntat la ea..frumos spus:)
Trimiteți un comentariu