Toccata e Fuga de Bach e, cred, creatia mea preferata din baroc. E atat de plina de energie incat la un moment dat explodeaza intr-o ploaie de teroare incantatoare capabila sa te inspaimante in asa hal incat sa te bucuri de mizeria ta.
E o lumina revelatoare care izbucneste brusc, de parca cineva a lovit din greseala cu cotul intrerupatorul de pe perete, si continua intr-o maniera deosebita pana cand te lumineaza complet. Nu trebuie sa te pricepi deloc la muzica pt a fi in stare sa simti asa ceva. E chiar mai bine sa nu te pricepi la muzica deoarece ai putea sesiza niste detalii tehnice care ar strica tot momentul. Insa e esential sa fi trait o emotie puternica in viata ta, ceva ce doar tu sa stii si sa fii trist ca nu poti impartasi cu restul lumii. Frica, dragoste, mila, ura, admiratie.
Ciudata chestie si lumina. Este, ca orice notiune definita din lume, opusul altcuiva. Al intunericului, de exemplu. Se vorbeste adesea despre lumina interioara, cea care ii diferentiaza pe oamenii buni de cei rai, cei rai avand desigur intuneric interior. Dar cineva a spus ca nu exista oameni buni si oameni rai pt ca fiecare om are si rau si bine in el. Cum nu se poate mai adevarat. Iar explicatia e simpla: lumina trebuie sa aiba o sursa, neaparat; daca un om ar avea doar lumina ar trebuie sa fie absolut gol, pt ca orice denivelare, orice caracteristica oricat de mica ar determina aparitia unei umbre, care e intuneric. In concluzie un om absolut bun e un om gol, un nimeni. Asta inseamna ca suntem definiti de umbrele noastre, de faptele noatre rele, de intunericul din noi. Iar lumina ramasa nu poate compensa decat daca am mari cumva acest spatiu in care se afla. Lucru destul de simplu, dar de multe ori dureaza o viata de om. Si e foarte bine, pt ca e o decizie extrem de importanta.
Acel spatiu in plus se numeste suflet pereche. El ne ajuta sa ajungem la "nimeni". Or does she?
Un comentariu:
urasc cand esti atat de sensibil
Trimiteți un comentariu