Noapte de mai. Iunie. Iulie. Nu e august. E decembrie. Un suflu rece trece prin vazduhul inexistent. Luna alba, stralucitoare, ca o perla uda, e sustinuta de intuneric. In intuneric totul isi pierde valoarea terestra. Ramane doar pianul si vocea ta. Voce muta, auzita prin piele, spusa prin degete.
Suflul rece impinge Luna spre amurg, o ameninta cu o panza de paianjen desprinsa dintr-un vechi hambar... Dar Ea e puternica, demna si orgolioasa. Plateste patul cu monede de scanteie, isi cumpara rochii tesute de visele muritorilor, poarta bijuterii faurite de dorintele unei regine. Nu-i ia mai mult de o clipire pt a rupe panza si a trimite suflul inapoi unde-i e locul; spre Est, pt a usca in drumul lui ciresele, spre Sud, pt a trimite vorba Marii, spre Vest, pt a inrosi nobili obraji, spre Nord, pt a umfla panzele exploratorilor. Spre tine, pt a-ti raci mintea si accelera pulsul.
I just wish... Impasibil, imi flexez degetele printr-o miscare fireasca si ma pregatesc sa butonez cum nimeni n-a mai butonat pana acum. Ma gandesc rusinat la doua fire de iarba. Primul, verde in frumusetea lui. Al doilea, rosu in ardoarea lui. Iar al treilea, alb ca visul, isi face loc nu cu coatele, ci cu ochii. Gura. Nasul. Puful! Nu e ca si cand as avea de ales, nu sunt in fata unei tejghele. Sunt in fata vietii si imi naucesc propriile valuri cu lumina ce-mi gadila retina. Firele sunt fragile, mici, subtiri chiar:), si-mi rapesc mintea pe rand, niciodata impreuna. Pana la urma ar fi imposibil sa mi-o rapeasca in alcelasi timp, in primul rand pt ca mintea mea e una singura, iar in al doilea rand pt ca...pt ca firele sunt rivale. Se intampla un duel aici in spatele degetelor. Parerea mea e ca va fi castigat de firul verde, desi cel rosu cu un cuvant, nu, de fapt doua, ar putea zdrobi firul verde. Dar verdele are avantajul de a avea aceiasi putere, plus multe alte siretlicuri cum numai el e capabil sa intreprinda. Cum ar fi frunzele de carbune scrijelite in celuloza. Sau suntele-i specifice. Sau, atunci cand Soarele apune in spatele lui lumina tot ma ajunge. Ma lumineaza. Iar rosul...rosul a fost acolo o data. Si mi-a oferit cuvinte. Putine, dar cuvinte. Si a impartit bucata de lemn cu mine, sub pretinsul motiv ca lui ii ajunge cat are. Serios acum, de ce mi-ai amintit de alb? Ei bine, firul alb e... alb, bineinteles. Pot sa-ti spun sincer ca nu am mai vazut ceva asemanator, niciodata. E o placere sa-l privesc. Stiu, suna bolnav. I sound sick. Dar firul insusi e bolnav. Bolnav de frumos. In ultima vreme a fost suficient de vara pt ca toate inghetatele sa se topeasca si toate berile sa se incalzeasca. Ultimii ochi pe care i-am vazut erau extrem de colorati, atat de colorati incat cred ca in locul irisului le-am vazut sufletul. Acum e mai putin cald. Ochii tai cum sunt?
Nimic nu se compara cu un soare fierbinte. Chiar nimic, si ma-ndoiesc ca o veste proasta ar putea imbunatati cumva situatia. In sfarsit, e vorba despre ziua de vineri, prima zi de Artmania, la Sibiu. Am ajuns acolo relativ repede, avand in vedere ca am mers cu masina, si ne-am aruncat ca niste miei in gura lupului cand am coborat, de la 20 de grade, in nimicitoarea temperatura a aerului de 35 de grade. Ne-am plimbat putin, n-am gasit cazare unde credeam ca o sa gasim si zic credeam, nu siguri, pt ca noi ca niste rockeri tru nu am facut rezervare dinainte si ne-am trezit in fata patului ocupat. Nu-i nimic, ne-am zis, si am pornit catre un hostel ostil din centrul orasului, unde ne-am cazat pana la urma dar cu nivele minime de incantare. Apoi a inceput ploaia. Nu, de fapt inainte sa ne cazam a inceput ploaia, dar oricum e irelevant. Primul concert a fost OK dupa parerea mea. Tristania canta binisor, nu bine, prezenta scenica usor inexistenta contribuind la monotonia generala a concertului. Al doilea, My Dying Bride adica, mi s-a parut plictisitor de emo. Versurile cel putin. In rest nu prea i-am ascultat. Apoi Opeth, care mi-au placut, in special pt ca i-am ascultat si inainte. Soundul lor e destul de special oricum, fiind progressive, in plus au si o oarecare greutate ca artisti. A doua zi a fost cu totul altceva. In primul rand spre amiaza ne-am intalnim cu Nightwish!!! De fapt doar cu Tuomas, Marco si Anette, dar totusi..Tuomas, Marco! Am si poze:). Primul concert pt ziua doi a fost cel al ungurilor de la Subscribe. Nu mi-a placut mai deloc. Nu-mi place genul lor, nici faptul ca au fost destul de plictisitori ca prezenta. Apoi cei de la Pain mi-au facut o surpriza foarte placuta. Primisem un link cu o piesa de-a lor cu cateva zile inainte de la un prieten, dar n-am ascultat-o. Asadar n-aveam nici cea mai mica idee cu privire la ce urma sa aud, dar m-au impresionat placut. Au sunat foarte bine, au avut si glume, aplauze, chestii, duet cu Anette. Foarte tari per total. Si in final, cei de la Nightwish. Ei sunt de fapt motivul pt care am mers la Artmania, prin urmare ei sunt motivul pt care scriu scrierea asta. Au fost pur si simplu geniali! Au avut jocuri de lumini foarte speciale si spectaculoase, flacari, jocuri pirotehnice ca nu le pot numi artificii si multa multa multa muzica buna. Au cantat si piese de pe Dark Passion Play dar si destul de multe de pe albumele vechi: Nemo, Dead boy's poem, Wish I had an angel sunt doar cateva dintre ele. M-au lasat fara cuvinte, au fost chiar mai buni decat m-am asteptat. Cam atat in cuvinte, o sa incerc sa pun niste poze mai tarziu, pt ca stim ca o poza face cat o mie de cuvinte. Eu, cel putin, stiu:).
