Impasibil, imi flexez degetele printr-o miscare fireasca si ma pregatesc sa butonez cum nimeni n-a mai butonat pana acum.
Ma gandesc rusinat la doua fire de iarba. Primul, verde in frumusetea lui. Al doilea, rosu in ardoarea lui. Iar al treilea, alb ca visul, isi face loc nu cu coatele, ci cu ochii. Gura. Nasul. Puful! Nu e ca si cand as avea de ales, nu sunt in fata unei tejghele. Sunt in fata vietii si imi naucesc propriile valuri cu lumina ce-mi gadila retina. Firele sunt fragile, mici, subtiri chiar:), si-mi rapesc mintea pe rand, niciodata impreuna. Pana la urma ar fi imposibil sa mi-o rapeasca in alcelasi timp, in primul rand pt ca mintea mea e una singura, iar in al doilea rand pt ca...pt ca firele sunt rivale. Se intampla un duel aici in spatele degetelor. Parerea mea e ca va fi castigat de firul verde, desi cel rosu cu un cuvant, nu, de fapt doua, ar putea zdrobi firul verde.
Dar verdele are avantajul de a avea aceiasi putere, plus multe alte siretlicuri cum numai el e capabil sa intreprinda. Cum ar fi frunzele de carbune scrijelite in celuloza. Sau suntele-i specifice. Sau, atunci cand Soarele apune in spatele lui lumina tot ma ajunge. Ma lumineaza.
Iar rosul...rosul a fost acolo o data. Si mi-a oferit cuvinte. Putine, dar cuvinte. Si a impartit bucata de lemn cu mine, sub pretinsul motiv ca lui ii ajunge cat are.
Serios acum, de ce mi-ai amintit de alb? Ei bine, firul alb e... alb, bineinteles. Pot sa-ti spun sincer ca nu am mai vazut ceva asemanator, niciodata. E o placere sa-l privesc. Stiu, suna bolnav. I sound sick. Dar firul insusi e bolnav. Bolnav de frumos.
In ultima vreme a fost suficient de vara pt ca toate inghetatele sa se topeasca si toate berile sa se incalzeasca. Ultimii ochi pe care i-am vazut erau extrem de colorati, atat de colorati incat cred ca in locul irisului le-am vazut sufletul. Acum e mai putin cald.
Ochii tai cum sunt?
Un comentariu:
banali si surprinzatori de interesanti. excelent text. m-a facut sa tremur.
Trimiteți un comentariu