amurg?

Noapte de mai. Iunie. Iulie. Nu e august. E decembrie. Un suflu rece trece prin vazduhul inexistent. Luna alba, stralucitoare, ca o perla uda, e sustinuta de intuneric. In intuneric totul isi pierde valoarea terestra. Ramane doar pianul si vocea ta. Voce muta, auzita prin piele, spusa prin degete.

Suflul rece impinge Luna spre amurg, o ameninta cu o panza de paianjen desprinsa dintr-un vechi hambar... Dar Ea e puternica, demna si orgolioasa. Plateste patul cu monede de scanteie, isi cumpara rochii tesute de visele muritorilor, poarta bijuterii faurite de dorintele unei regine. Nu-i ia mai mult de o clipire pt a rupe panza si a trimite suflul inapoi unde-i e locul; spre Est, pt a usca in drumul lui ciresele, spre Sud, pt a trimite vorba Marii, spre Vest, pt a inrosi nobili obraji, spre Nord, pt a umfla panzele exploratorilor. Spre tine, pt a-ti raci mintea si accelera pulsul.