Teorie nepotrivita

Vara e intr-adevar un anotimp minunat. Nu numai ca e cald, si poti sta lejer in calea Soarelui fara sa trebuiasca sa ai pe tine trei tricouri si o geaca, dar e si multa lumina. Pt mine lumina inseamna in primul rand fotografie, apoi seri lungi si nu in ultimul rand vedere. Nu pot vedea pe intuneric, d'oh. Sau pot? Oricum, nu asta e ideea. In principiu, vara fiind e musai sa ai multa lene in tine, ca doar caldura aia are un pret. Dar a fi lenes nu e neaparat un lucru rau; gandeste-te ca nici macar nu trebuie sa gandesti, ce sa mai vorbim de vorbit, miscat sau mai stiu eu ce nazbatie dumnezeiasca cu care suntem inzestrati. Tot ce faci e sa stai, daca poate fi numit ceva ce „faci”. Ar fi fain daca s-ar putea realiza si un gen de legitimatie de lenes, pt ca nimeni sa nu se ia de tine daca te decizi sa nu faci nimic. Sau sa stai, whatever. Totusi, ma gandeam la...valuri, sa zicem. Mi-a venit in minte de cel putin zece ori cuvantul „trebuie”, si fiecare propozitie a trecut initial prin „trebuie”, urmand ca mai apoi sa reformulez. Poate e vorba de agitatia asta din capul meu care TREBUIE sa iasa cumva de-acolo. Pur si simplu imi taie cuvintele inainte de-a-mi iesi printre dinti. E ca o damnata coasa, ce nu face altceva toata ziua. Parca ar fi posedata! Chiar asa, care-i treaba cu posedarile astea? Stiu ca ma bag in ceva mare, dar macar sa incerc. Asadar...cum decide biserica, mai precis un preot, ca o anumita persoana care prezinta un comportament iesit din comun e posedata de diavol? De ceva vreme, pt ca nu pot spune dintotdeauna, am inceput sa cred ca pt ca diavolul sa existe, noi trebuie sa credem in existenta lui. Dar noi credem in existenta lui Dumnezeu, mai intai. Si religia noastra draga, crestinismul (cel putin pt mine), ne spune ca noi avem un singur zeu. Suntem o religie monoteista, filologic spus. ~Diavolul e „cineva” foarte puternic, care se bate de la egal la egal cu Dumnezeu, corect? Asta inseamna ca nu poate fi altceva decat un „zeu”, asemanator Dumnezeului. Stai putin! Asta face doi! Pai cum, nu avem un singur zeu?, avem doi? Daca vrem dinadins sa fim o religie monoteista si sa nu ne mintim pe noi insine, sa lasam diavolul la o parte si sa ne concentram asupra lui Dumnezeu. Sau pur si simplu asupra vietii de zi cu zi. Ce rost are, in afara de a ne complica vietile si mai mult, sa credem in existenta diavolului? Putem sa punem totul pe seama lui Dumnezeu, si bunele si relele ce ni se-ntampla, si sa nu ne mai gandim ca daca pacatuim prea mult ajungem in Iad. Pt ca oricum nu-i nimeni acolo sa ne primeasca. By the way, mi-a venit acum in minte, Satana e latinescul pt Satan, ala de care stim noi. Si nu inseamna „cel rau” sau „diavol” sau mai stiu eu ce. Inseamna „dusman”. Mai precis „dusmanul bisericii”, pt ca ei au preluat cuvantul din araba pt a-i denumi tocmai pe cei ce se impotriveau bisericii. Nu lui Dumnezeu. (am verificat si chiar asa e) .

Ahm, se pare ca pana la urma am scris ceva. Oricum, o buna bucata de vreme de-acu incolo n-o sa mai scriu, pt ca sunt la Bradu si nu e internet pe-aici. Ma corectez, n-o sa mai scriu pe blog, pt ca o sa incerc sa mai scriu cate ceva pe hartie si o sa postez vineri seara sau sambata. Toata tarasenia asta va dura pana pe doisprezece iulie, cred. Sper.

Abia astept sa-ti mai povestesc una alta, pt ca o sa am o vara aproape plina si foarte frumoasa, si nu vreau sa te las in ceata cu evenimentele. Sau cu alte aiureli de-ale mele care totusi te fac sa mai citesti ce scriu, din cand in cand.

Toate bune!