eu vreau cirese

Cateodata pur si simplu trebuie sa lovesc ceva. Conteaza ca esti tu, nu conteaza ca e orice altceva, oricine altcineva. Cum poti fi asa cruda, asa mizerabila? Ca o felie de carne din cea mai gratioasa lebada, tarata prin cel mai mocirlos noroi, in care se scalda cei mai mizerabili porci. Orice pute de la o vreme. Si cateodata pute asa de tare incat e capabil sa imi arda becurile verzi si albastre de la instalatia aia din marul din fata casei. Nu e vorba de ceva personal, desi ar putea fi, desi as avea orice motiv, si orice sambure din mandarina aia acra mi-ar da dreptate. Dar nu e personal. E ceva...igienic, cred. Igiena sufletului si a timpanului. Urlete mizerabile, cuvinte parca vomitate, nu vorbite, si aburi de alcool condensandu-se in milioane de picaturi negre, aspre si respingatoare. Am in minte imaginea unui loc murdar, cu porci tarandu-se in noroi. E de mai multe minute imaginea acolo. Foarte multe. Si am si un nume. Stai linistita, nu e numele tau. E doar un nume. Si am pe limba atat de des cuvintele mocirla, noroi, mizerabil, incat am inceput sa simt gustul pamantului ud. Am incercat si cu cascaval, si nu am reusit sa scap de el. Ai tu vreun alt remediu? Sincer, nu-mi place, si nu e placut deloc nici pt mintea mea sau...altele ale mele. Ajuta-ma sa scap de glod! Si vino...vino..cu o carpa, uda si frumos mirositoare, poate...cirese? Sau orice altceva, nu prea conteaza. Doar ca fiind Craciunul imi doresc multe, si indraznesc sa am si pretentii.

ha...hazliu ca de obicei. Mirosul de scortisoara inca il mai simt, si gustul ala dulce...yummy. Nu mai stiu, parca tu nu ai gustat. Era ceva ce merita intr-adevar. Precum acum merita sa privesti stelele cazatoare si sa iti pui dorinte intr-una. Necontenit. Si sa mergi apoi la ziua unui pusti, si sa ii sufli in lumanarile de pe tort, pt a-ti mai pune o dorinta. Pt ca stiu ca ziua ta e departe. Si ultima data n-ai avut tort, doar o bere. Si o promisiune. Iar apoi sa mergi sa-ti cumperi un ravas, si sa te mai rogi o data inainte de a-l deshide. Si sa ai si putina speranta.

Si uite asa poti transforma furia in zambet sters, supararea in amintire, consolarea in ce-ti doresti cu adevarat si noroiul in cirese. Sau ce vrei tu:).

America

La inceput am vazut ca s-a asezat zapada. Apoi am auzit pisica la geam, si i-am dat drumu in casa. Apoi am vazut ca totusi ruleaza un film. Era un documentar despre nazisti, mai precis acea parte din istorie in care ei fura majoritatea operelor de arta din Europa pt un alt vis aberant de-al lui Hitler. Documentarul e facut de niste americani, pt ca dupa ce au “scapat” partea in care ei bombardeaza un monument, manastirea “Monte Cassino”, fara ca altcineva in afara calugarilor sa fie acolo, au tinut sa laude tot restul documentarului un anume tip care cica a depus eforturi colosale in restaurarea Pisei, bombardata tot de ei. Au uitat sa mentioneze in film si acea “eroare” prin care au distrus trei sferturi din Praga nelocuita in loc sa bombardeze Bremenul plin de nazisti.
Oricum, subiectul “america” e mult prea mare pt a-l desfasura pe tot intr-un articol. Totusi pe mine ma uimeste faptul ca, de la inceput, ei si-au cerut independenta. Independenta fata de cine? Erau englezi, for fuck sake! Le-as fi dat deplina dreptate indigenilor, Cherokee si Comanche sau care mai erau pe acolo, sa-si ceara independenta. Pt ca ei au fost cuceriti si asupriti si au ramas fara casa si masa. Si scaune, eventual. Dar colonistii, ce drept aveau pt independenta? Erau niste simpli tarani englezi trimisi acolo cu barcile, si carora li s-a oferit sansa de a avea mai mult de 1 ha de pamant pe care sa se scobeasca in nas si sa dea cu grebla. Li s-au oferit 100 ha de pamant pt asta. Era al lor, muult mai mult decat aveau. Tot ce trebuiau sa faca era sa trimita impozitele alea catre Coroana din cand in cand. Si eventual sa se revolte un pic ca sa le mai scada. Si sa bea nenorocitu ala de ceai! Ce rost a avut sa arunce toata incarcatura de ceai de pe un vapor in portu Boston, imbracati fiind in indigeni? In afara de as dovedi lasitatea si lipsa de cojones. Ooo da, mare lipsa. Probabil ca si le-au pierdut in timp ce trimiteau scrisori care mai de care mai fermecatoare netrebnicului de Ludovic al XVI-lea. Ignorant mic si prost, progenitura unor rude de sange, incapabil sa tina in frau o razmerita si sa “socializeze” cu frumoasa lui sotie, Maria-Antoaneta. La Fayette rings a bell?
Ar trebui sa ma iau si de lipsa totala de originalitate sau macar creativitate in alegerea numelor oraselor. Cica in fiecare stat din acele multe si unite exista un oras numit Springfield. Banuiesc ca adora primavara, cu totii. Si pt toamna, caruia i se potriveste foarte bine frantuzescul “autumn”, au gasit “fall”, probabil de la caderea frunzelor. Ma intreb ce parere au avut despre asta cei din statele nordice, unde sunt paduri de conifere. Lor le cad conurile, sau ceva de genu asta. Apoi sunt restul oraselor, majoritatea New: New York, New Orleans, New Jersey, New Hampshire, New Southampton, New Jerusalem (:P) etc. Si multe altele preluate asa cum sunt in tara lor natala. Imi place totusi numele statului Virginia. E drept, nu e dat de americani, ci tocmai de Sir Unknown, celebrul pirat in slujba Reginei Elisabeta. El a gasit primul acel teritoriu, de unde a adus cartofi, si l-a numit Virginia dupa statutul reginei lui, nemaritata pana la sfarsitul vietii.
Sunt totusi niste lucruri care imi plac la ei, in America. Cum ar fi muscle car-urile, sau Apple, sau New York-ul, sau hm...sau CSI: Miami. Si infinitele lor concerte heavy metal. Si festivalurile rock. Si anii lor '70. Si Yellowstone National Park. Dar in afara de toate astea, iubesc Europa pana la ultimul greiere din pasunile din Alpi. Batranul continent e de neinlocuit, la fel cum nu poti pune miere in crema de zahar ars sau manele pe mp3 playeru meu. Nu cred ca m-as putea muta din Europa, sa zicem, in Australia. Mi-ar lipsi oamenii. Desi daca plec din Romania si ajung in Luxemburg nu pot spune ca imi lipsesc oamenii. Cel putin nu toti, doar cativa. Pt ca e tot Europa, si Europa nu e Statele Unite ale Europei, nu e nevoie de o uniune de genu pt ca europenii sa fie o mare familie. Pur si simplu, suntem. :)

spor la citit :>

Testimonials

Avand in vedere, chiar directa, faptul ca se apropie Craciunul, o sarbatoare a pacii, linistii, iubirii si familiei, am crezut ca fiind normal sa scriu ceva despre … Craciun. Dar eu de fapt am mai mult niste idei razlete despre cum ar trebui sa scriu ceva in care sa imi exprim tot anul care aproape a trecut. Asadar ma apuc sa scriu, structurat “nemteste”, pe capitole, povestea anului meu, cu anumite detalii mai putin cunoscute. Asta ca sa ma cunoasteti mai bine:).

Anul: 2008

Ianuarie

Hehe, inceput de an, inceput de luna, inceput de testimonials, ce mai!, o chestie crunta. Cum altfel sa incep decat lenevind, pe trei sferturi adormit, intr-o camera sub intuneric, cu un CRT oribil in fata care rula un film despre ploile cu broaste. Lucru adevarat de altfel. Nu am vazut artificiile din centru, si imi pare rau. Reteaua mobila era muult prea ocupata pt a putea suna pe cineva drag pt o eventuala felicitare de an nou. Si mi-a parut rau din nou. Apoi m-am dus acasa si m-am culcat. Ianuarie, frigurosul ianuarie continua cu un inceput de scoala foarte … vag, si se termina la fel de vag. E de mentionat faptul ca sub influenta superstitiilor infinite care ma guverneaza, am considerat oportun sa continui anul cum l-am inceput: lenevind si tot timpul pe trei sferturi adormit.

Februarie

Luna a doua, yuhuu... pe cat de sincer sunt eu, pe atat de increzatori trebuie sa fiti voi: nu tin minte absolut nimic legat de februarie. Poate doar ca a fost vacanta intre semestre atunci. Asa-i? Translucid, aproape opac. (“Pervert, almost religious – Moonspell”).

Martie

Da, intr-adevar stiu. Uite, pot sa iti spun ca pe atunci inca mai aveam diriginta, asa ca eu ca un … eu ce sunt, m-am simtit obligat sa dau martisoarele alea afurisite colegelor si dirigintei. Nu mai stiu cum s-a facut dar eu am plecat mai devreme in ziua aia, era vineri. Desi 8 martie pica duminica, era mai normal sa dau martisoarele vinerea decat duminica. Am fost in targu ala mare din centru si am luat cateva, dintr-un motiv inca necunoscut am luat unu mai fain pt Maria. Nu o plac sau ceva de genu.. Oricum, m-am intors la scoala si le-am dat, dar diriga nu era acolo, asa ca spre mahnirea mea si nenorocul ei, l-a primit abia luni. Ah, da, stiu.. atunci am plecat de la scoala pt ca ma pregateam pt ceva olimpiada, de mate cred. Ca geografie nu era sigur.

Aprilie

Abia acu ma pregatesc pt olimpiada de geografie. TREBUIE sa mentionez ca m-am pregatit la scoala impreuna cu Melania si Orhideea. Atunci m-am cunoscut cu Orhideea :P. Pe Meli o stiu de cand eram “ete ni” si am o gramada de amintiri cu ea. :> TREBUIE sa mai mentionez ca daca m-as fi pregatit singur probabil as fi fost acolo unde-s io de obicei la olimpiade, pe locu 15-20..cam asa. Eh, de data asta a fost 2 si unele voci sustin ca as fi fost furat. Dar e complet neimportant acum. Ce mi s-a mai intamplat in aprilie e mai greu de exprimat, pt mine. Atunci am fost lovit prima data de un anumit si unic sentiment. Si mi-a luat mintea pt toata perioada urmatoare. Nici chiar acum nu o am. Si apoi am pus un pariu pe care l-am pierdut, evident. Apoi am pus mana pe un telefon care nu era si nici nu e al meu. Si m-am uitat unde nu trebuia. Si am vazut ce nu trebuia sa vad. Si m-am suparat. Si mi-am pierdut nadejdea. Apoi mi-a revenit, si s-a pastrat. Si s-a terminat luna. Ah, era sa uit, a fost ziua mea, iar cel mai frumos cadou pe care l-as fi putut primi si l-am primit a fost O voce, la telefon, care mi-a spus de rezultatul de la olimpiada. M-am bucurat, cu adevarat. Am simtit... bucuria:).

Mai

Oh, da! E Mai, luna cu flori de cires si pe alocuri chiar cirese. E luna cu Pastele. In vacanta am vazut filmu “V for Vendetta”. Haha, “remember, remember, the 5^th of November”. Si am mancat muuult cozonac cu … branza si nuca si putin cu mac si am fost la biserica si am inghetat de frig si apoi am tras niste poze si m-am jucat cu Snow.

Iunie

Nu cred ca e ceva mai important in luna asta decat faptul ca mi-am deschis gura. De fapt n-am deschis-o decat cand am oftat, pt ca restul am scris. Si cu fiecare apasare de tasta simteam tot mai putin nevoia de justificare si mai mult cea de incredere. Totusi, s-a rupt un fir, s-a tesut altul, apoi un nenorocit de paianjen a trebuit sa moara strivit pe perete cu o revista “Femeia de azi” deschisa la pagina cu reteta pt salata de fructe. “someone else's hearth, pumping someone else's blood” - trebuie sa o recunosti :|

Apoi am plecat in excursie, zece zile de pace rece trecand prin idiotica germanie, cateva ore de bucurie verde, curata, urat mirositoare in Amsterdam, orasul Heineken, dulce ciocolata de Bruges acompaniata de o sesiune maniaca de poze, apoi urmata de lungi povesti despre “art nouveau si alte balarii” prin Luxembourg. Apoi Austria...e frumoasa Austria...placuta, rece totusi calda, asurzita de un V8 italian sculptat intr-o Alfa Romeo 8C, vesela, fotogenica, apoi iar fotogenica, gustoasa si chipesa.

Iulie

Nimic mai simplu, cateva mesaje, o poveste lunga in cateva cuvinte, apoi Peninsula, cateva noi mesaje.

Patru amici francezi, punkeri jegosi ce fumau ceva placut mirositor m-au facut sa ratez Cargo. Oricum, ploaia era prea insuportabila pt o eventuala escapada in fata scenei. Apoi Avantasia, iar a doua zi Vita de vie, unde nu m-am facut suficient de vizibil pt camera ce transmitea live. Am primit o bere gratis atunci. Pe urma stateam ca niste idioti, eu si Nitza, pe niste trepte, in fata unei farmacii, eu cu un caiet si un creion colorat in mana, incercand sa ii descriu casa mea si locul unde sta bunica-mea, iar el incercand sa ma ignore, parand interesat. Apoi am imbratisat un copac. Doar eu, de dor.

August

A venit Mitza la mine, la Bradu, si a stat o saptamana. M-am dus cu el pe parau, in deal, am vazut 5 metri din depozitu de explozibil, pana sa ne dam seama ca lanterna de la telefon nu e suficienta, si cainele e enervant de energic. Am fost si la Durau, la lansarea aia de carte. Am fost la cimitir, am gustat cirese vechi, am mancat alune inca necoapte.

Pe 29, de ziua Melaniei, am fost pe Ceahlau, fara Mitza:)). Am gustat gin, e oribil, am jucat carti si am ascultat povesti pana noaptea tarziu, cand mazacu ala de cabanier s-a gandit sa vada daca nu cumva am rupt clanta. Si am rupt-o. Unul dintre noi, bineinteles. Sau unii. Si am spart si un geam. Tot unul dintre noi.

Vai, e superb acolo sus, cand stai si te bate vantul. Cat de tare poate sa bata! Si te dor oasele, si iti mor cariile, si iti pierzi simtul vezicii, dar tot nu te urnesti de acolo. Pt ca e frumos. Si zambesti. Si nu esti singurul. Si atunci te bucuri.

Septembrie

Asta ar trebui sa ma sperie? Ooo, ba nu. Am castigat in sfarsit un pariu. A inceput scoala. Si ce? Oricum urma sa fiu un pierde toamna. Dupa un tur de forta pe la usile “localurilor” orasului, am ajuns in eterna si fascinanta gradina de vara. Dupa doua beri, credeam din nou in monstrul de sub pat. Si asa am intrat la banca aia cu verde de langa Mac. Eu si Mitza, bineinteles. Nu-mi faceam griji decat pt faptul ca mirosind a bere, functionaru sa nu ma dea afara cand ii cer detalii pt un imprumut de 30 000 de euro. Dar a fost suficient de amabil incat sa nu o faca. Multumesc! Totusi, cealalta banca a avut mai mult succes decat voi:). Si eu raman la BT, din motive subiective.

Octombrie

Deeeja?? Pai in octombrie a fost ziua Mariei, nu? I-am luat cu totii un neon de-ala cu ultraviolete. Si ea l-a lasat in clasa:|. Pana dupa vreo doua saptamani daca nu mai mult. Anyway, am fost la cabana. Si m-am imprietenit cu Graham, care nu e un caine, e un englez, om. Am ascultat System of a Down, si am gustat vin. Apoi am mancat tort, ca doar e aniversare. Si am adormit cand eram toti 15 la pensiune la tv sa ne uitam la meci. Cica.:P dimineata m-am gasit mazgalit tot pe fata cu markeru. Crap!

Dorul creste, speranta creste, iarba scade.

Noiembrie

Stai un pic! Asta e luna trecuta. Sigur n-am sarit cateva? Fuck, pai, in noiembrie a fost fain, ca au fot zilele liceului si iar am castigat la concursu de fizica. Si dup-aia a fost spectacolu ala naspa de sfarsit de saptamana, cu aia penali si tipa care canta ceva de la Britney Spears.

La sfarsit de luna, am avut un incident amuzant. Stiti ca a fost chestia aia in sala festiva pt 1 Decembrie. Da, da, nu gresesc, in noiembrie s-a tinut. Si erau acolo in fata Bui, Ciubix, ala de-i dirig la 12 D si masca. Initial am crezut ca a turnat cineva din greseala o roaba de beton inca moale peste ea, si de vreo 5 minute s-a intarit. Era absolut nemiscata. Incep aia sa palavrageasca. Stateam intre Dude si Kitty. Aveam romanu in mana, citeam. Ei nu aveau asa ceva, asa ca incercau sa se amuze. Era cancerigen de plictisitor. Toata lumea stie ca ne-am unit la 1918, ce naiba?!?! D si K incep sa imi inchida cartea, pt amuzament. Fireste, incepem sa vorbim.”da' pana cand?!?”. Radem. Mai vorbim putin. Continuam sa radem. Se intampla din cand in cand, sa zicem, o data la 5 ere glaciare, sa dam peste un miracol. Piatra se tranforma in creatura cu picioare si se misca vioi chiar spre noi. #:-s, s-a oprit pe randul din fata. Continuam sa vorbim, dar mai incet si mai pe ascuns. … (:| … in sfarsit, se termina. Dam sa iesim, civilizat si fara sa dam din coate, cand, mai lent fiind, o vad pe Kitty oprita in fata unei pietre. Ma scuzati doamna directoare, dvs erati! “Bla bla bla...zambesti, huh? Bla bla bla...(:|” “pai...eu citeam...:) :) :)” “o sa ii spun dnei prof sa va asculte la mate..bla bla bla, sa va vad cum zambiti acolo” “:) :) :)”

plictisitor, asa-i?

Decembrie

well..Decembrie inca nu e gata, dar pana acum a fost destul de frumos. Incepe sa imi placa cuvantul “frumos”, si cred ca e in special datorita lui Decembrie. Pana acum, scoala a decurs bine, ziua lu' Dude in Cage a fost...tare!...desi a fost in Noiembrie, sfarsitu de scoala a fost chiar fain, prin faptul ca n-am tinut mate in ultima zi. Apoi ne-am intalnit toti in 74 si a fost … entertaining. Am fost la dentist...si mi-a zis ca in loc sa imi faca o masea, imi face trei. Ca-i totuna pt buzunarele alor mei, zice el. Eu zic ca nu, dar … anyway...Craciun Fericit, ca-i aici ni, si An nou Muuult mai Fericit, ca-i si el pe-aproape.

Acu ca am terminat cu lunile, vreau sa zic si per total cateva “imi pare rau”:

imi pare rau ca:

• is asa de lame cateodata si n-am cuvinte;

• nu gandesc inainte sa vorbesc;

• nu vorbesc ceea ce gandesc;

• ma cert cu cine nu trebuie;

• nu sunt cum vreau sa fiu;

• nu scriu suficiente ganduri;

• uit asa de repede si nu am atentie nici cat o oaie in fata unui tren in miscare;

• nu reusesc sa imi intiparesc in minte ca nu oamenilor tre sa le fie frica de animale, ci invers;

• nu am scris propozitia de sus mai scurt;

• gandesc asa de incet cand e multa lume pe langa mine;

• sunt atat de vulnerabil cand vine vorba de ea;

• am pierdut pariul ala din aprilie;

• am fost tot anul un om rau, am dezamagit si am lasat balta;

• nu o sa fie nimeni care sa citeasca asta pana la capat sau in intregime, si sa isi dea cu parerea;

• sunt atat de dependent de vise, lumi paralele sau chiar inexistente;

• sunt superstitios;

nu imi pare rau ca:

• imi plac pisicile;

• ma port ciudat, dupa unii;

• nu imi place matematica;

• beau laptele copiilor de gimnaziu;

• iubesc;

• sunt complet pe langa;

• multi cred blogul meu o prostie;

• a incetat sa-mi mai pese ce cred altii despre mine;

leapsa:)

auu..nu trebuia sa dai asa tare! am inteles din prima. ok..ok..iti zic ce carte am citit ultima data.
e vorba despre "Regina Margot" a lui Alexandre Dumas. ei zic ca e una din capodoperele lui, iar mie personal mi-a placut foarte mult. e plina de nobili si aristocratie, viata la curtea regala, iubiri ascunse si intrigi malefice, iar eu pur si simplu iubesc chestiile astea. iar cand sunt scrise de maestrul Dumas, ma inclin cu respect. va recomand cartea ;).

acu citesc "La picioarele esafodului", tot de Dumas. e ceva mai scurta si pana acu am aflat ca e legata de un violonist.

spor la citit, dragi bloggeri si deocamdata Craciun Fericit, dar poate mai scriu pana la Craciun.

iarba si soare

ma simt influentat de articolele septimiei, cu propozitiile ei scurte si foarte metaforice. nu pot sa zic inspirat, pt ca nu ma determina sa creez ceva..de-al meu, ci dimpotriva ajung sa scriu ceva asemanator ei. si nu-mi e deloc caracteristic, stilul ei caracteristic.8-} de aceea, trebuie sa ascult Bach acum, ca sa ma zapaceasca cu fuga lui la orga si sa imi readuc ideile in cap. am vazut un film, azi. frumos, pt ca aveau oamenii haine frumoase si erau frumosi. adica frumoase. de fapt, e frumoasa. dar nu asta conteaza:)). zicea tipa despre libertate ca...nu poti sa ai libertate pe jumatate, ori e completa, ori nu e. si o compara cu moartea, care bineinteles ca nu e ceva aproximativ. si iubirea, fireste. .....
totusi, soarele se stinge iar acordurile ascutite aruncate in vant de ultima stralucire vegheaza inca asupra paturii de pe iarba. acolo unde e. pt ca iarna e ca o perioada fara iarba, desi chiar asta e. cel putin la noi. dar iarba poate avea mai multe intelesuri. la fel cum am numit mai demult sentimentele valuri, pt a scrie mai usor, asa numesc acum sentimentele iarba. dar cum iarba si valurile sunt doua creaturi diferite, asa si cele doua sentimente se disting intre ele. si totusi iarba contine multa apa, iar valurile sunt doar apa. asta face ca iarba sa fie mai evoluata decat valurile, intr-un anumit sens. pt ca nu poti evolua in mai multe sensuri. e imposibil, daca nu esti Dumnezeu. iar El nu are nevoie sa evolueze, pt ca e maximul, spre El evoluam toti, intr-o directie sau alta. si iarba, care are mai putina apa decat valurile, e completata cu acel ceva numit vorba. cuvant. gand pictat. sunet adunat. o iau razna.
of, si ca de obicei trebuie sa ajung la o concluzie. imi doresc ca intr-o zi, sau noapte, sa ajung la sfarsitul articolului si sa nu am o concluzie. sa fie...diferit. dar momentul nu e acum, si asa spun ca...ca iarba e facuta pt acele clipe cand stai si iti vorbesti sentimentele, iar marea, valurile, pt clipele cand nimic altceva nu exista, decat zgomot si.... valuri :).
disclaimer: Septimia, stii ca imi plac articolele tale, nu ai niciun motiv sa te simti ofensata:).

timpul e aiurea

Timpul este inexistent. gaselnita medievala, nascuta din dorinta de a controla lucrurile intr-un mod obsedant, aproape idolatrizant. totul incepe pe la...hmm...nici nu mai stiu, dar la mine a inceput devreme. oricum, a fost atunci cand am vazut prima data un ceas cu ochi capabili a intelege. si am incercat sa invat cum se citeste, bineinteles, cu ajutor, ca nu-s geniu. desi cred ca si geniile invata de la cineva sa citeasca ceasul. mai putin nenea de la Rolex, sau Brietling. Sau Tag Heuer. Sau...oricine de teapa lor. Nu cred ca ei au avut, ca si mine, ceas digital ca sa nimeresc de fiecare data ora exacta si sa ajung acasa la timp. imi amintesc, amuzat, de un om de pe strada mea, RIP, care purta ceas dar nu stia niciodata sa-l citeasca. daca il intrebai cat e ceasul, el ti-l arata, pentru ca nu stia sa-ti spuna. de fapt, nu stiu de ce l-ar fi interesat, om simplu fiind.
ne-ar simplifica foarte mult viata lipsa ceasului, a timpului. ar trebui sa mergem dimineata la scoala, iar la amiaza sa ne intoarcem. atat. fara sapte jumate, fara unu jumate, doua jumate, trei jumate, whatever. chiar si telefoanele mobile ar fi mai usor de folosit, pt ca ai avea mai mult loc pe ecran pt o chestie faina, lipsind ceasul. si cum ar fi daca la *115# ti-ar zice: "Mai ai destul timp de vorbit national, pana peste 5 nopti, seara"? eu zic ca ar fi foarte cool.funky.smecher. ce mai...omenesc!
Asadar, cand incepem revolutia? * :D

a disparut vantul?

si ce? si io l-am vazut, si stateam mai departe decat tine. ma protejam, pt ca batea vantul. vantul e necrutator uneori, imprastie frunzele, imprastie ploaia, imprastie zapada. ZAPADA !?! cum sa fii asa? trebuie sa ucidem vantul. dar totusi, fara vant e posibil sa nu mai vina zapada. ce o sa facem atunci? ce o sa fac atunci? purificatorul suflu rece, care face hainele, parul, sa miroasa frumos. face crengile sa pocneasca sub greutatea perfeca a celor sase raze a stelei fulgului. miraculoasa intamplare a facut ca pisicii sa i se schimbe blana, sa i se ascuta ghearele, sa poata sta pe gheata, sa poata desena oameni de zapada cu zgarieturi fine si suave. libertatea Lunii, stralucind deasupra aerului inghetat face ca neonul profan, gretos de galben din fata blocului sa para comunist, ingradit, ca o maimuta urata inchisa intr-o cusca rece.
totusi, fara vant, e posibil ca zapada sa nu mai plece. sa va vad atunci, bucurosilor, tristilor si ursilor panda. zapada straluceste, luna se aprinde, e vremea sa ne trezim si sa mergem afara. sa alunecam pe gheata, sa ne invinetim, sa ne bucuram de briza. copacii zambesc. imbraca-te si pleaca, maine e o veche zi.

Licurici

bucurie. ce e bucuria?intrebare interesanta, cel putin inexistenta. pt ca toti o data si-o data experimentam bucuria, asa ca stim cu totii ce e aia, cu ce se mananca, cu ce se asorteaza ( e vina lu Maria, toata saptamana a venit asortata (>_<) ), in fine cu ce vrei tu. deci...stim? stim...aiurea, nu stim! credem ca stim, si credem in ea. la fel cum credem ca exista Mos Craciun, dar nu stim. mda..pt cei care cred in MC. eu cred. dar, e bine sa credem asa, orbeste. in principal pt ca nu am avea de ce sa ne punem intrebari despre existenta ei. si nici nu ne punem. ce, te-ai intrebat vreodata de ce nu esti bucuros(oasa) sau de unde vine bucuria aia si de ce vine? nu cred. eu nu. mai mult, mi se pare titanic de greu sa te gandesti la altceva atunci cand esti bucuros. pur si simplu iti fura gandurile, mintea, degetele,totul. ajungi sa faci lucruri ciudate. nu chiar asa ciudate, totusi...
Bucuria e ca un licurici. n-am vazut de foarte mult timp licurici. tin minte ca eram la mare, si prin boschetii aia de pe faleza erau licurici. pe-atunci nu mi-am dat seama ce is. sau mi-am dat, dar nu le-am dat prea multa importanta. oricum, ziceam ca bucuria e ca un licurici.. nu e, apoi brusc se aprinde, incalzeste prin culoarea ei, lumineaza prin stralucire, cucereste prin frumusete acaparanta, unica, si sfarseste prin a se stinge, mai devreme sau mai tarziu, mai repede sau mai lent, cu sunet sau fara."and they were all yellow..uu...". stii ca sunt unii care prind licuricii in borcane. egoistii! poate unul din ei era licuriciul meu, care urma sa ma inveseleasca pt azi, si maine, Mos Nicky fiind. dar de data asta, printr-un efort supranatural al naturii, si supraomenesc al meu, am reusit sa fiu mai rapid decat egoistii, si m-am asezat de pe la ora 13 sa imi privesc licuriciul. de atunci, numai bucurii. a avut mai inainte o tentativa de stingere, dar si-a revenit.
Dar eu sunt prevazator oricum, si am tot timpul un licurici pe care sa il privesc in caz de mahnire ;). si nu il tin in borcan. e liber, si cu mine. asa cum ar trebui orice licurici sa fie, liber si dependent.
"and the spies came out of the water..."