Nu m-am mai gandit de mult la tine in timp ce scriu un articol. Probabil ca s-a reflectat destul de mult asta in felul in care mi-am scris operele dar si in cantitatea lor.
Pentru ca nu m-am gandit la tine am avut suficient timp sa ma gandesc la alte lucruri. Unele interesante, cum ar fi subiectul acestei scrieri, altele plictisitoare iar altele dezamagitoare. Cum ziceam, cugetam in timpul trecut la simetria lucrurilor. La cum fiecare lucru, val sau raza de soare are opusul sau in lumea opusa lui. Sa iau ca exemplu un val, un simplu val. Felul in care el exista si se dezvolta e strans legat de originea lui, de miezul valului daca vrei. Acest miez al valului este nici mai mult nici mai putin decat un 0, un punct nestabilit dar stabil. E chiar mai mult decat stabil, e de nemiscat. Piatra de temelie a Universului. In esenta omul. De ce omul? Pt ca in jurul omului se invarte totul. Nu Pamantul e centrul Universului, nici Soarele, nici chiar Centrul Universului. Ci omul. Eu. Tu.
Stii ca daca vrei sa arunci cu o piatra intr-un geam trebuie sa duci putin mana in spate, sa-ti iei avant. Sau daca vrei sa sufli in lumanarile de pe un tort - tragi cu putere aer in plamani, ii umpli, apoi sufli cu putere. Sau daca vrei sa musti dintr-un sandwich - deschizi gura apoi o inchizi, muscand. E chiar atat de simplu. E chiar principiul sau regula de functionare a Universului, a intregului. E regula de functionare a ta. Mi se pare ca desi e destul de asemanatoare, chestia cu actiune-reactiune e putin cam formala si rece pt un conglomerat asa de cald ca "sufletul" omului. Nu trebuie sa faci ceva ca sa se intample altceva. Faci ceva apoi faci altceva. Mult mai simplu, mult mai uman.
Si toate astea datorita simetriei. Imagineaza-ti o lume nu paralela, ci in continuarea lumii tale. Un fel de vecin cu care ai un gard in comun. Gardul esti tu. In aceasta lume continua se intampla lucrurile cu minus in fata. Tot ce iti doresti tu sa faci, tot felul tau de a fi, toate hainele pe care le imbraci sunt purtate in aceasta lume complet pe dos. Ca sa nu ma complic in culori, daca eu port un tricou negru acum, minus eu poarta un tricou alb. In acest fel eu pot purta tricoul meu negru fara a-mi face vreo idee despre ce efect va avea fapta asta asupra vietii mele. Pentru ca nu e nicio reactiune in lumea mea. Echilibrul se pastreaza datorita vecinului. Simetricul existentei mele. Cel despre care existenta mea nu va afla niciodata nimic. Ori de cate ori va incerca sa faca un pas spre simetricul ei, viata mea se va lovi de mine si nu va putea trece mai departe. Completa ignoranta multumita noua insine. Suntem prosti din vina noastra. De fapt nu, suntem prosti si atat. Vecinul e cel destept. Dar daca e si el prost? Cu siguranta ca e si el prost. Atunci cum mai e opusul meu? Pai... e un alt fel de prost. Si totusi avem ceva in comun: pe mine.
Take care :)
