Mi-am amintit azi, printr-un concurs de imprejurari, de o intamplare mai veche. Chiar veche. O intamplare care mi-a lasat un semn care sper ca-mi va ramane acolo pt toata viata. Anumite persoane-imi vin in minte doar doua-se vor gandi mai intai la o situatie ceva mai recenta, dar care a lasat o urma mai adanca si mai vizibila. Ca sa clarific de la inceput totul, desi nu-mi sta in obicei, o sa iti spun ca este vorba despre niste urme/cicatrice fizice. Adica daca vii acum si ma rogi frumos, pot sa-ti arat cicatricea. Sau daca vin eu si ma ofer sa ti-o arat, ai face bine sa accepti pt ca e o ocazie care o ai o data-n viata.
Uite ca am zis cicatrice, si v-am vorbit mai apoi la singular. Oricum nu v-ati dat seama. Bun.. Prima cicatrice cu care va voi face cunostinta este chiar cea despre care mi-am adus aminte azi, in timp ce imi descriam in proza familiara anumite evenimente recente. O poti gasi destul de greu, fiind plasata pe varful degetului aratator de la mana dreapta. In plus, nici nu sunt sigur ca e o cicatrice, pt ca e prea putin vizibila. Am dobandit-o in urma cu vreo doi ani, intr-un pet-shop autohton. Ma uitam la animale(da, poti face si altceva intr-un pet-shop) cand am vazut intr-un colt puternic luminat dihorul. Erau vreo cinci in cusca. Pareau furiosi si fiorosi. Unul dintre ei purta bandana gangsta-style, cu mici strumfi albi pe ea. Era de-a dreptul infricosator. Dar pe el l-am observat ultimul, dupa ce mi-am intins degetul spre un alt dihor paros. L-am mangaiat un pic pe cap, pana si-a dat seama ca sunt om defapt, si pot fi muscat cu foarte mare usurinta. De deget. Noh...m-a muscat, mi-a curs sange doua-trei zile, m-am intors la pet-shop, am intrebat daca-i vaccinat, mi-au zis ca da, am iesit pe usa, am plecat spre casa, am ajuns acasa si banuiesc ca am deschis calculatorul. :)
Cea de-a doua cicatrice despre care vreau sa zic in bucatica asta nesemnificativa de scriere am capatat-o in urma unor altercatii primejdioase in incinta Colegiului Papiu. Mai exact, m-am luptat vitejeste cu colegul de banca pana cand cotul meu s-a apropiat nedorit de mult de perete. Iar in perete era un cui. Apoi cuiul nu mai era doar in perete, ci si in cotul meu stang. Cicatricea e de toata frumusetea, inca mai pastreaza niste umbre rosiatice si e oarecum in relief. De fapt, cam toate cicatricele sunt in relief.
In speranta ca cel mai plictisitor post postat de mine vreodata nu v-a plictisit chiar asa de tare, va invit cu caldura si poate niste Coke cu lamaie proaspat culeasa sa cititi ce voi scrie in continuare pt ca va fi ceva foaaarte interesant. O sa descriu ....... si o sa mai vorbesc despre....... .
Destule indicii. Hai, la culcare ca e tarziu. 22:46 ca sa fiu precis, precum un ceas elvetian din secolul trecut.
20 septembrie 2009
14 septembrie 2009
Un Soare mereu rotund, o plaja mereu uda
In jumatatea rasariteana a Romaniei se intampla intotdeauna lucruri interesante. Sunt nenumarate si de cele mai multe ori neinsemnate, dar interesante. Ca sa fiu mai precis, am sa precizez ca ma refer in exclusivitate la partea sudica e jumatatii estice a Romaniei. Nu ca mai spre Nord n-ai avea ce vedea, asculta, vorbi sau simti. Doar ca e putin mai rece. Si fiindca vara tocmai s-a terminat, mi-ar placea sa mai pastrez un dram din caldura ei in cateva randuri scrise de mine, pentru Mare. Sau despre Mare.
Incepand cu inceputul, vreau sa spun si chiar spun ca cel mai bun mod de a ajunge la Mare e cu trenul. Si nu doar pt ca anul asta am fost eu cu trenul si mi-a placut. Defapt, nu e nimic de placut la o calatorie cu trenul, la clasa a II-a, in Romania. Sau din inima Transilvaniei pana in coada pestelui, Costinesti. Pur si simplu e inconfortabil. Dar tot acel disconfort fizic e compensat de confortul psihic oferit de prezenta a inca treizeci de copii majori, sau nu, care au o mentalitate oarecum apropiata de a ta.
Trecand cu repeziciune peste sutele de kilometri parcursi pe sinele usor denivelate si indoite, ajungem in fata Marii. O intindere albastra, greu de cuprins in cei doi ochi daruiti de natura caldului corp al nostru. Fiecare soapta spusa pe plaja se reflecta intr-unul din nenumaratele dealuri moi de la suprafata apei. Fiecare cearta se transpune intr-un val urat. Fiecare sarut, intr-un val frumos. Valuri. In sfarsit am ajuns sa vad valurile, dupa atatea luni de scris despre ele. Am fost, le-am vazut, mi-au placut. Nu le-am cucerit, insa.
Toate zilele - fiecare zi, mai exact - au trecut foarte usor sub un Soare atat de stralucitor, o briza aproape inexistenta si niciun nor suficient de indraznet. Am reusit sa-mi fac un obicei din trezitul cu cinci-zece minute inainte de ora pranzului. Instant. Am citit chiar si ziarul, doar pt a afla ca lucrurile nu erau suficient de roz in restul tarii. Nu l-am mai citit apoi. Nu e firesc sa afli lucruri murdare, neplacute atunci cand traiesti intr-un paradis pseudo-chill in care galbenul Soarelui si al berii nimiceste orice alta culoare. E foarte usor sa traiesti in galben.
M-am intors cu acelasi tren, aceaiasi ruta vreau sa zic, dar sub un semn mult mai urat. Un semn ciudat, condimentat cu cateva situatii awkward si un somn amuzant. S-a si terminat urat. Bineinteles, toti ne-am bucurat de o imbratisare cordiala, dar eram uscati. De parca tot sangele ne-a ramas la Mare. De parca fiecare globula alba s-a ascuns printre scoicile albe si fiecare globula rosie printre razele rosii ale rasaritului. Ca si cand toata seva, bruta si elaborata, s-a scurs in nisipul fin, pana la placile tectonice. Am ramas numai cu amintirile, fructele acestui dezordonat copac al augustei luni august.
"let's elope today
we'll find a secret hideaway
summer's here to stay
leaves will fall on another day...
another day" ~ Let's elope, Koop.
Incepand cu inceputul, vreau sa spun si chiar spun ca cel mai bun mod de a ajunge la Mare e cu trenul. Si nu doar pt ca anul asta am fost eu cu trenul si mi-a placut. Defapt, nu e nimic de placut la o calatorie cu trenul, la clasa a II-a, in Romania. Sau din inima Transilvaniei pana in coada pestelui, Costinesti. Pur si simplu e inconfortabil. Dar tot acel disconfort fizic e compensat de confortul psihic oferit de prezenta a inca treizeci de copii majori, sau nu, care au o mentalitate oarecum apropiata de a ta.
Trecand cu repeziciune peste sutele de kilometri parcursi pe sinele usor denivelate si indoite, ajungem in fata Marii. O intindere albastra, greu de cuprins in cei doi ochi daruiti de natura caldului corp al nostru. Fiecare soapta spusa pe plaja se reflecta intr-unul din nenumaratele dealuri moi de la suprafata apei. Fiecare cearta se transpune intr-un val urat. Fiecare sarut, intr-un val frumos. Valuri. In sfarsit am ajuns sa vad valurile, dupa atatea luni de scris despre ele. Am fost, le-am vazut, mi-au placut. Nu le-am cucerit, insa.
Toate zilele - fiecare zi, mai exact - au trecut foarte usor sub un Soare atat de stralucitor, o briza aproape inexistenta si niciun nor suficient de indraznet. Am reusit sa-mi fac un obicei din trezitul cu cinci-zece minute inainte de ora pranzului. Instant. Am citit chiar si ziarul, doar pt a afla ca lucrurile nu erau suficient de roz in restul tarii. Nu l-am mai citit apoi. Nu e firesc sa afli lucruri murdare, neplacute atunci cand traiesti intr-un paradis pseudo-chill in care galbenul Soarelui si al berii nimiceste orice alta culoare. E foarte usor sa traiesti in galben.
M-am intors cu acelasi tren, aceaiasi ruta vreau sa zic, dar sub un semn mult mai urat. Un semn ciudat, condimentat cu cateva situatii awkward si un somn amuzant. S-a si terminat urat. Bineinteles, toti ne-am bucurat de o imbratisare cordiala, dar eram uscati. De parca tot sangele ne-a ramas la Mare. De parca fiecare globula alba s-a ascuns printre scoicile albe si fiecare globula rosie printre razele rosii ale rasaritului. Ca si cand toata seva, bruta si elaborata, s-a scurs in nisipul fin, pana la placile tectonice. Am ramas numai cu amintirile, fructele acestui dezordonat copac al augustei luni august.
"let's elope today
we'll find a secret hideaway
summer's here to stay
leaves will fall on another day...
another day" ~ Let's elope, Koop.
Momentul potrivit
Soarele dupaamiezii straluceste mai usor decat oricare altul. E un fapt cunoscut. De asemenea e cel mai bun moment pt fotografie, cel putin din perspectiva lentilei mele. Chiar, crezi ca este un cel mai bun moment pt ceva? Normal ar fi ca oricand sa fie potrivit pt orice, dar asta mi se pare acum o gandire mult prea libera. Mai bine spus mult prea radicala. E ca si cand as spune ca tot ce face biserica e gresit. Si nu e. Pt ca multe dintre actiunile bisericii sunt benefice sau chiar vitale societatii.
Revenind la cel mai potrivit moment, cred ca acesta exista. Si nu doar pt ca am pornit o scriere legata de el ci pt ca asa e. Si mai cred ca e ceva legat de soarta. De exemplu, in urma cu ceva vreme, cand soarta ii era favorabila inimii mele naive, atunci cand puteam sa scriu pagini intregi de aluzii mai mult sau mai putin subtile, chiar scriam pagini intregi, multe dintre ele gasindu-se pe blogul asta. Alte cateva sunt pe celelalte doua bloguri pe care mai scriu. Hm, tocmai mi-am amintit cat de onorat m-am simtit - serios - cand Melania m-a invitat sa scriu pe blogul ei. Eram chiar la inceput, si ea la fel, fireste. Deci, senzatia de mandrie n-a venit de la vreo sursa banala, cum ar fi fost un rating mare al blogului sau reputatia impresionanta a ei. A fost mai mult faptul ca am fost ales, eu. Sunt foarte sensibil la chestiile astea. Aaanywaaay, revenind la momentele noastre potrivite, pot spune ca fara un moment potrivit nu poate sa iasa o scriere potrivita, una de care sa fiu mandru. De asemenea, un moment potrivit e necesar si pt degustarea unui pahar de vin sau pt o discutie cu parintii. Niciodata nu mi-au placut discutiile grabite. Iar cateodata pur si simplu nu am chef sa rad, oricat de amuzanta ar fi situatia ori gluma. Trebuie sa fie momentul potrivit si sa ridici mana sa te ceri la buda, sau sa ridici mana si sa tragi o creanga incarcata cu zapada. Sunt milioane de momente potrivite, trebuie doar sa le simti. Numai ca nu e chiar de ajuns sa le simti, trebuie sa le indeplinesti cu indemanare. Cele de o suta de puncte se transforma in The forever moments.:)
Si totusi, cum recunosti un moment potrivit, cand stii ca e el? Nu poti zice ca e ca atunci cand vezi persoana potrivita, pt ca si pe ea o vezi datorita unui moment potrivit. Asadar, un moment potrivit e o maaare adunatura de fiare vechi, petale proaspete de trandafiri galbeni, bucati de hartie, un vinil, pene negre dar nu de cioara, poate cativa pixeli, o mare de valuri si un camp de iarba. Pt ca nu poti niciodata sa stii. Pt ca nu e momentul sa stii. Dar stii!, tenebre..
Revenind la cel mai potrivit moment, cred ca acesta exista. Si nu doar pt ca am pornit o scriere legata de el ci pt ca asa e. Si mai cred ca e ceva legat de soarta. De exemplu, in urma cu ceva vreme, cand soarta ii era favorabila inimii mele naive, atunci cand puteam sa scriu pagini intregi de aluzii mai mult sau mai putin subtile, chiar scriam pagini intregi, multe dintre ele gasindu-se pe blogul asta. Alte cateva sunt pe celelalte doua bloguri pe care mai scriu. Hm, tocmai mi-am amintit cat de onorat m-am simtit - serios - cand Melania m-a invitat sa scriu pe blogul ei. Eram chiar la inceput, si ea la fel, fireste. Deci, senzatia de mandrie n-a venit de la vreo sursa banala, cum ar fi fost un rating mare al blogului sau reputatia impresionanta a ei. A fost mai mult faptul ca am fost ales, eu. Sunt foarte sensibil la chestiile astea. Aaanywaaay, revenind la momentele noastre potrivite, pot spune ca fara un moment potrivit nu poate sa iasa o scriere potrivita, una de care sa fiu mandru. De asemenea, un moment potrivit e necesar si pt degustarea unui pahar de vin sau pt o discutie cu parintii. Niciodata nu mi-au placut discutiile grabite. Iar cateodata pur si simplu nu am chef sa rad, oricat de amuzanta ar fi situatia ori gluma. Trebuie sa fie momentul potrivit si sa ridici mana sa te ceri la buda, sau sa ridici mana si sa tragi o creanga incarcata cu zapada. Sunt milioane de momente potrivite, trebuie doar sa le simti. Numai ca nu e chiar de ajuns sa le simti, trebuie sa le indeplinesti cu indemanare. Cele de o suta de puncte se transforma in The forever moments.:)
Si totusi, cum recunosti un moment potrivit, cand stii ca e el? Nu poti zice ca e ca atunci cand vezi persoana potrivita, pt ca si pe ea o vezi datorita unui moment potrivit. Asadar, un moment potrivit e o maaare adunatura de fiare vechi, petale proaspete de trandafiri galbeni, bucati de hartie, un vinil, pene negre dar nu de cioara, poate cativa pixeli, o mare de valuri si un camp de iarba. Pt ca nu poti niciodata sa stii. Pt ca nu e momentul sa stii. Dar stii!, tenebre..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)