Era o zi ploioasa. Nu ploua cu adevarat dar iti dadea acea senzatie de greutate neplacuta. Cerul era intunecat, desi limba mare a ceasului nu trecuse de zece iar data abia se schimbase. Asfaltul ud slabea si se sfarama sub cauciucul rece care invelea rotile unui Saab 9-3 Turbo. Nimic din atmosfera inconjuratoare nu trada evenimentele urmatoare.
Am parcat pe marginea drumului, foarte aproape de bordura insa fara a zgaria jantele in trei spite care decorau exteriorul automobilului. Am iesit din masina si m-am indreptat catre locul de intalnire. Nimic mai banal decat un parc. Nimic mai frumos decat cursul raului. Sperand sa-mi pastrez calmul cat timp va fi nevoie ma asez pe cea mai apropiata banca si astept. Nu trece mult si Hermes isi face simtita prezenta, fluturandu-si aripile. Are un mesaj pt mine. E o invitatie. Ma indeamna sa o deschid si imi sugereaza ca ar fi mai bine sa o accept. Ar fi fost o nebunie din partea mea sa nu-i ascult sfatul, asa ca ii comunic raspunsul. El imi zambeste aprobator si pleaca in graba.
Cateva ore mai tarziu, pe o alee intunecata, cea mai frumoasa seara pe care a vazut-o orasul avea sa isi pudreze nasul cu fulgi usori de zapada si sa-si usuce parul cu un vant racoritor. Dorinta mi-a fost indeplinita asa ca nu aveam altceva de facut decat sa admir tablouri si sa ascult scancetele zapezii crude de sub talpi. Curand, Luna mi se alatura si vrea sa ma urmeze oriunde as duce-o. Se increde in mine, as putea spune. Lumina ei, care de fapt nu e a ei, e atat de puternica incat cu greu reusesc sa fac umbra pietrei cubice. E amuzanta, frumoasa, atotstiutoare si, cum cateva generatii inaintea mea corect au observat, romantica. Dar romantismul ei nu sta in lumina care o defineste in mod eronat de cele mai multe ori si a carei povara trebuie sa o poarte, ci in prezenta ei. In felul in care urmareste, completeaza, admira, critica si priveste. Ma. Ce a urmat a fost aproape perfect. A fost o companie foarte placuta, a fost o seara foarte placuta, a fost foarte placuta. Din nefericire a trebuit sa ma paraseasca spre dimineata, caci avea si alte locuri de luminat si urmarit, completat etc. E in continua miscare iar eu nu o pot opri. Sper doar ca va pastra amintirea lucrurilor care au mers asa cum trebuiau, nu si a celorlalte. Si sper sa o reintalnesc a doua seara.
Ziua urmatoare: banal. Mi-am zgariat o janta fortand o parcare. Pana mi-a fost acoperita zgarietura am luat tramvaiul pt o plimbare. Prea zgomotos, prea rigid, iti da senzatia ca ruleaza direct pe asfalt. Aveam impresia ca va iesi de pe sine in orice moment si va rata curba. Nu s-a intamplat, dar poate ar fi fost mai bine sa se fi intamplat. In sfarsit vine seara, imi setez cursul spre alee. O caut printre nori, ii vorbesc si o gasesc pana la urma. Luna pare entuziasmata in aceasta seara. Ma apuc sa-i povestesc despre vreme. Cliseic, in timiditatea mea. Nu pare a fi interesata, dar niste stele ii soptesc calea. Ma pierd, nu reusesc sa ma gasesc, o pierd si pe Ea, nici Ea nu ma gaseste.
Nu stiu unde ma aflu acum, de aceea fac apel la toti cei care mi-ar putea da vreo informatie despre Luna, orice informatie mi-e buna. Mi-ar placea totusi sa stiu unde o gasesc. Nu cand, pt ca am tot timpul care mi-a ramas sa o gasesc, dar vreau sa stiu unde sa o caut. Pt ca am nevoie de Ea ca sa ma desavarseasca. Si Ea are nevoie de mine din acelasi motiv, deci este o chestiune de a fi sau a nu fi. Ajuta-ma sa las iarna in urma si sa imbratisez primavara, pt ca aceasta succesiune de cald si rece, de Soare si fulgi albi e naucitoare. In plus, dauneaza anvelopelor.
7:00 AM, Baker St., London
