as...Craciun

E Craciunul. Din nou, ca si anul trecut, dar fara ca. Nimic nu poate fi comparat cu Regina Spektor, pe On the radio. Ar putea fi melodia noastra. Ar fi, pt ca de fiecare data cand mi te am in minte aud „someone else's heart pumping someone else's blood”. Nu e normal, dar nici tu nu esti. Nu-ti place sa auzi asta de la mine, cred, dar e Craciunul si o voi spune oricum. Nu ma intereseaza cat de gresit s-ar parea unora faptul ca ador „Love actually”, filmul. Precizare uscata. Dar il ador, pt ca e despre Love, actually. Gresesc probabil cand spun anumite lucruri, si gresesc si mai mult pt ca le scriu aici. Totusi ma apar cu gandul ca nu le vei citi inca, nu le vei citi de Craciun, nici de Anul Nou, poate. Si Paw mi-a zis ca toata lumea are asa ceva. Eu as tinde sa n-o cred, desi asa e, de fapt. Mi-a zis cineva ca eu am in inima bucurie. Gresit, dar e si mai gresit ca nu neg asta. Adevarul e, si asta s-ar putea sa va socheze, ca am in inima doar...sange. Rosu, ca vinul cel bun. Ah, ce rau a fost penultimul. Si ultimul diluat. Si marginea rece. Rosu, ca parul tau sub soarele de august. Dar doar sub soarele de august. Si doar prin lentilele mele. Si nu ai parul rosu, totusi, si totusi mi-ar placea sa-l ai, dar nu mi-as dori. Pt ca parul tau ascunde stele, iar stelele sunt foc. Iar focul e rosu. Iar pt ca ascunzi focul il faci mai interesant pt mine. Si oricat de mult mi-ai arata ca nu-ti pasa, si ca de fapt tu esti asa...simpla, dreapta, banala, usoara – eu nu te-as crede. Pt ca stiu cand minti. Razi, cand minti. Razi in spatele ochilor si te simti protejata. Dar eu as pune un nu, mare, in fata a tot ce am enumerat mai sus. Numai cat ma gandesc la ala, si dup-aia la alalalt si tot asa si nu-mi vine sa te mai asociez cu Luna. Dar o fac. Si, din nou, Paw a avut dreptate. Chiar e everlasting. Oricat ai gresi, oricat te-as ura, oricat te-as dispretui, ajung sa neg totul cand te-ntalnesc. Pt ca te astept. Like Christmas. „this song is really long, but it's a pretty song”

Expo, intrebari si volumul doi

Hmm, tough day today. Sau cel putin mai plina decat cea de ieri. Am inceput lectura la cel de-al doilea volum din "Cele doua Diane" de Alexandre Dumas. Mi-a placut primul volum si oricum nu puteam lasa neterminat romanu. M-am apucat si de lucru azi, la chestionare:)). Sper ca maine sa am o zi mai buna in domeniu asta, totusi. Ah,era sa uit, pregatesc o expozitie de fotografie random, iar. Va fi a doua anul asta. Mersi Diti. I'll keep you informed on this topic.
Take care, bybye.

Posted from my iPod touch

Photoday

Eram la un pas de a nu posta nimic nici azi. Si nu pt ca nu as fi avut nimic de zis, ci pt ca e aproape 00:00 si am uitat sa scriu. Incep cu dupa-amiaza, cand am iesit cu colega mea de dincolo, Kitty147, la niste poze. We had a lot of fun. De cand am anuns acasa m-am apucat sa raspund la zecile de fav-uri pe care le primeste incontinuu o poza de-a mea pe deviantArt, iar apoi m-am pus sa retusez pozele de azi. In curand am sa mai uploadez niste poze, si poate mai pun si aici o mica galerie ;). Just for fun.
Now, take care, bybye.


Posted from my iPod touch

Cuvantare si recomandare, fara intristare pt ca ne pregatim de sarbatoare

Nu m-am tinut de cuvant si nu am scris zilnic la acest proiect de mini-blog personal. Dar poate ca nu am scris ieri pt a putea scrie azi despre cum nu am scris ieri. Si motivul pt care nu am scris ieri este ca pana nu am ajuns acasa nu s-a intamplat nimic care sa merite o relatare aici. Apoi am fost la un prieten cu niste prieteni si am jucat poker, apoi septica pe injuraturi cu salam. Si a fost al naibii de amuzant:)) . Dar cand m-am intors acasa mi-a fost prea lene sa ma mai apuc de scris, asa ca m-am pus la un film, Rocknrolla, in regia lui Guy Ritchie. Am savurat fiecare minut, un film bun, care a reusit sa ma tina treaz pana la capat. Imi plac filmele astea intortocheate ale lui Ritchie. Am mai vazut si Lock, stock and two smoking barrels, in acelasi stil captivant si plin de surprize. Si anu asta apare Sherlock Holmes, o povestioara cu detectivul nostru preferat :). Adica investigatorul.
Imi ramane sa va si recomand filmele mentionate mai sus si sa va amintesc sa nu va uitati la noul American Pie. Nu de alta dar i-au stricat finalul Big Time, iar inceputul e la fel ca toate celelalte. O franciza care merge tot in jos, ca Fornetti.
Take care, bybye!

Posted from my iPod touch

Mini cats-engine

Hehe. Pai cred ca de acum inainte am sa fac din blogul asta un gen de twittereala. Nu folosesc twitterul original, nici nu cred ca ma voi putea incadra de fiecare data in cele 140 de cuvinte limita impuse de serviciul susnumit. Zicand altceva, veti afla ca acest mini-blogging din partea cats-engine va dura pana cel tarziu 18 decembrie, datorita unor limitari de acces la internet.
Ne citim maine!

despre mancare si alte feluri de cuvinte

Sunt aiurea fetele ca tine. Serios. Te-as putea compara inca din prima linie (sau a doua,depinde de rezolutia ecranului) cu o punga de porumb prajit cu aroma de barbeque. Sau chipsuri thai. Sau orice alt tip de "rontzaiala" pe care o poti gasi pe piata, inafara de cea cu aroma de sare. Adica cu sare de-a binelea pusa pe ea. Pe "rontzaiala". Cuvantul insusi ma duce cu gandul la tine: sunete interesante, ademenitoare, foarte perceptibile dar comune in esenta lor. Lipsite de o individualitate atractiva, cu un trecut de canal. Ai putea fi raperita sau hip-hop-erita, dar te pierzi printre detalii de suprafata despre care se vorbeste cu dispret in randurile lor. Nu te poti decide asupra unui stil, ca sa ti-l faci al tau propriu, ci te iei dupa fiecare ingredient si ajungi un ghiveci de arome, precum snacks-urile cu pizza. Aroma de pizza. Ai putea asculta alte genuri de muzica, mai culte, cum ar fi rock-ul:D sau muzica clasica, dar nu ai suficienta sare. Obosesti pe ringul de dans, sau mai bine zis te extenuezi acolo pt ca piperul nu ti-a intrat in sange. Poate ar trebui sa-ti tai venele si sa pui putin piper, ca sa te tina plamanii.
Oricum, mie nu-mi place de tine. Si nu neaparat in sensul ala, cu valuri si chestii, ci asa in general. Nu-mi placi pt ca esti ca prostiile astea de grauntze cu aroma de barbeque. Intr-adevar, incep cu placere punga, savurez primele bucatele, beau niste Cola rece dupa, dar si mai dupa nu-mi mai trebuie. Asta se intampla cam dupa un sfert de punga. Cateodata nici nu ajung acolo. Esti mult prea cliseica, dumnezeule! Imprevizibil ar fi raiul pe pamant, in Vama. Un ghiveci.
Sper sa nu se indrepte vreodata spre mine valurile tale sau ale unei nefericite ca tine, pt ca nu le-as putea rasplati cu ale mele. Sorry, mie imi place sa fac "comert" cu sare:)).

Priveste de jos in sus. Sau de sus in jos, dar sa ajungi neaparat si jos

"Give a bit of mmm to me, and I'll give a bit of mmm to you"

Am aflat ca ninge. Tocmai. Ca-n bancul ala cu doi "informaticieni" care nu ies din casa:
1-dude, ninge!
2-trimite link.
Dar chiar ninge de data asta, desi eu nu am vazut inca niciun fulg. Asa ca n-o pot numi prima ninsoare. De fapt, gresesc ca vorbesc despre ninsoare si am sentimentul asta de bucurie, pt ca nu vine iarna. Nici macar nu ninge in Mures. Am aflat ca ninge in Cluj. Si, mai mult sau mai putin, asta e ca si cum as fi aflat ca ninge in Norvegia. Norway is a beautiful country. :))
In momentul asta ascult o piesa norvegiana, nu doar a unui artist norvegian. V-as fi lasat-o, dar trilulilu n-o are, si link de youtube nu va las. Eventual daca vreti voi s-o cautati, va zic cum ii zice: Leaves Eyes - Ankomst.

Mi se pare cam aiurea sa scriu lucruri atat de banale. Nu-s obisnuit. Si sunt foarte constient de faptul ca nimic din ce-am scris pana acum n-ar trebui sa va intereseze nici macar la nivel de plictiseala. Foarte mari banalitati. Sub-banalitati as putea zice. Imi e dor de scrierile alea in care va povesteam tot felu de tampenii, dar in care ma regaseam de fiecare data cand reciteam. Imi e dor de iernile alea pline de zapada pe care nu le-am prins. Imi e dor sa ma uit la poze cu mine cand eram mic si sa rad. Sa rad din interior, cum am ras azi la ora de romana. Era sa fim dati afara, dar radeam prea bine. Nu va spun gluma, pt ca n-ati intelege-o. Contextul a fost totul in acel moment. Asa cum dimineata de Craciun e totul pt Craciun. Nu poti avea Craciun fara dimineata de Craciun. Si nu doar pt ca pt a ajunge la pranz e nevoie sa treci prin dimineata, ci pt ca asa e. E o emotie, e un fir de iarba rasarit printre troiene de zapada, cu mult inaintea ghiocelului caruia i se atribuie prea multa atentie. Mie mi se pare o floare urata. Mai multe flori mi se pare urate. La fel cum mai multe genuri muzicale mi se par urate. La fel cum Jackson Pollock mi se pare urat. Lucrarile lui. Si actorul care-l interpreteaza in filmul omonim. E gresit sa te gandesti la rosii in mijlocul iernii? Dar inca nu e iarna, pt ca nu a cazut prima zapada decat la doua ore de aici. De mers cu masina. N-as putea aproxima cat mi-ar lua sa merg pe jos, pt ca e foarte posibil sa intalnesc stralucirea Lunii pe drum, desi e innorat si ploua. Si daca vad Luna, te vad pe tine. Pt ca si tu te uiti la Luna. Si atunci m-as opri si as sta de vorba cu tine. Ba nu. M-as opri sa te privesc, pt ca intre atatia nori grei, puternici, masivi precum luptatorii greci imortalizati pe diferite vaze tu echilibrezi cerul. Nu pt ca esti usoara, ci pt ca esti usoara ca o pana. Nu pt ca esti slaba, ci pt ca ai o altfel de putere. Nu pt ca esti marunta, ci pt ca esti ca o nimfa.
Totul a pornit de la zapada. Totul a sfarsit cu zapada. Ca si zapada, viata vine din cer si sfarseste in pamant. Dar tot ca si zapada, viata se va intoarce intr-un rau de apa sticloasa care va umezi gaturile celor mai luminosi ingeri, celor mai frumoase zane si va insufleti cele mai verzi fire de iarba.
:)



----------------
Now playing: Leaves Eyes - Mourning Tree
via FoxyTunes
----------------
Now playing: Leaves Eyes - Elegy
via FoxyTunes

Pisica mea e un caine

Nu. Mint. N-are cum sa fie pisica mea caine din cel putin doua motive: unul este fotografia de mai sus, care o infatiseaza in toata splendoarea ei somnoroasa, pozand in fata prea-luminosului blitz; iar al doilea motiv este ca sunt un cat-person convins. Nici in o mie de ani nu m-ai putea convinge sa plac cainii mai mult decat plac* pisicile.
De fapt, titlul se refera la capacitatea unor caractere de a se confunda cu altele, astfel creand confuzie in mintile celorlalte caractere. Sunt unele persoane (nu stiu de ce imi tot vine sa scriu "anumite" in loc de "unele", pt ca in fond toata lumea are aceasta abilitate, deci nici "unele" nu e tocmai corect; totusi, de ce scriu in paranteza?:| ) care mai mult sau mai putin intentionat se transforma intr-o cu totul alta persoana in niste circumstante speciale. Fie isi schimba limbajul, fie nu vorbesc de loc, fie vorbesc prea mult sau se uita in alte directii, necunoscute. De obicei e vorba de schimbarea modului de a vorbi, si multi examinatori (persoane care examineaza) gresesc de multe ori spunand "just be yourself". Intr-adevar, nu sunt eu insumi in ochii tai, dar in spatele peretelui asta subtire de os sunt eu insumi. Si sunt atat de mult eu insumi incat reusesc sa fiu si altcineva in acelasi timp. Pt ca defapt nu sunt altcineva, doar folosesc cuvinte pe care le foloseste si altcineva. Si nici macar nu le folosesc pe toate, doar cateva. Sau mai multe, depinde de caz, dar in general gresesti cand spui ca sunt exact ca A sau B (fuck x & y). Conteaza foarte mult cuvintele pe care le folosesti, asa ca ai grija ce spui! Nu sunt sigur in ce fel de lume traim, dar lumea in care traiesc eu e foarte atenta la cuvinte. Si la expresia fetei uneori, lucru care ma induce in eroare. Ai ascultat atat de mult poker face=cocksucking face incat nu-mi pot da seama ce vrei numai dupa privirea pe care mi-o arunci. Sau mi-o dai. Cu niste ochii calzi, veseli si pasionali imi spui sa-ti aduc ceva de la magazin. Mda...eu asteptam un "hei...:)". In schimb, aia doi fraieri din curte se-ncrunta si se pupa. Wtf? Bineinteles, tu nu asculti poker face, sper, si nici nu te incrunti, decat cateodata. Nici nu mi-ai spus vreodata sa-ti aduc ceva de la magazin, pt ca intotdeauna ma chemi cu tine. Si zici "hei..." dar nu pui un smile acolo intre buze, pt ca degeaba l-ai pune - sunt prea adanc in ochii tai ca sa mai vad si altceva. Nici nu te uiti pe geam sa vezi curtea, tu esti in curte. Sau stai intr-un jilt de matase in fata geamului si privesti cerul, in gol. Apoi, fara sa stii, pisica vine spre tine, pasind pe pernutele ei moi ca o plapuma de trandafiri. Dintr-un salt e la tine in brate. Iti versi ceaiul verde-smarald in poale si tipi. Te linisteti imediat, observand ca pisica e doar o umbra, iar ceaiul e oglindirea ochilor tai pe fundul cestii de argint.







*plac = ador :)

cicatrice. pe bune

Mi-am amintit azi, printr-un concurs de imprejurari, de o intamplare mai veche. Chiar veche. O intamplare care mi-a lasat un semn care sper ca-mi va ramane acolo pt toata viata. Anumite persoane-imi vin in minte doar doua-se vor gandi mai intai la o situatie ceva mai recenta, dar care a lasat o urma mai adanca si mai vizibila. Ca sa clarific de la inceput totul, desi nu-mi sta in obicei, o sa iti spun ca este vorba despre niste urme/cicatrice fizice. Adica daca vii acum si ma rogi frumos, pot sa-ti arat cicatricea. Sau daca vin eu si ma ofer sa ti-o arat, ai face bine sa accepti pt ca e o ocazie care o ai o data-n viata.
Uite ca am zis cicatrice, si v-am vorbit mai apoi la singular. Oricum nu v-ati dat seama. Bun.. Prima cicatrice cu care va voi face cunostinta este chiar cea despre care mi-am adus aminte azi, in timp ce imi descriam in proza familiara anumite evenimente recente. O poti gasi destul de greu, fiind plasata pe varful degetului aratator de la mana dreapta. In plus, nici nu sunt sigur ca e o cicatrice, pt ca e prea putin vizibila. Am dobandit-o in urma cu vreo doi ani, intr-un pet-shop autohton. Ma uitam la animale(da, poti face si altceva intr-un pet-shop) cand am vazut intr-un colt puternic luminat dihorul. Erau vreo cinci in cusca. Pareau furiosi si fiorosi. Unul dintre ei purta bandana gangsta-style, cu mici strumfi albi pe ea. Era de-a dreptul infricosator. Dar pe el l-am observat ultimul, dupa ce mi-am intins degetul spre un alt dihor paros. L-am mangaiat un pic pe cap, pana si-a dat seama ca sunt om defapt, si pot fi muscat cu foarte mare usurinta. De deget. Noh...m-a muscat, mi-a curs sange doua-trei zile, m-am intors la pet-shop, am intrebat daca-i vaccinat, mi-au zis ca da, am iesit pe usa, am plecat spre casa, am ajuns acasa si banuiesc ca am deschis calculatorul. :)
Cea de-a doua cicatrice despre care vreau sa zic in bucatica asta nesemnificativa de scriere am capatat-o in urma unor altercatii primejdioase in incinta Colegiului Papiu. Mai exact, m-am luptat vitejeste cu colegul de banca pana cand cotul meu s-a apropiat nedorit de mult de perete. Iar in perete era un cui. Apoi cuiul nu mai era doar in perete, ci si in cotul meu stang. Cicatricea e de toata frumusetea, inca mai pastreaza niste umbre rosiatice si e oarecum in relief. De fapt, cam toate cicatricele sunt in relief.
In speranta ca cel mai plictisitor post postat de mine vreodata nu v-a plictisit chiar asa de tare, va invit cu caldura si poate niste Coke cu lamaie proaspat culeasa sa cititi ce voi scrie in continuare pt ca va fi ceva foaaarte interesant. O sa descriu ....... si o sa mai vorbesc despre....... .
Destule indicii. Hai, la culcare ca e tarziu. 22:46 ca sa fiu precis, precum un ceas elvetian din secolul trecut.

Un Soare mereu rotund, o plaja mereu uda

In jumatatea rasariteana a Romaniei se intampla intotdeauna lucruri interesante. Sunt nenumarate si de cele mai multe ori neinsemnate, dar interesante. Ca sa fiu mai precis, am sa precizez ca ma refer in exclusivitate la partea sudica e jumatatii estice a Romaniei. Nu ca mai spre Nord n-ai avea ce vedea, asculta, vorbi sau simti. Doar ca e putin mai rece. Si fiindca vara tocmai s-a terminat, mi-ar placea sa mai pastrez un dram din caldura ei in cateva randuri scrise de mine, pentru Mare. Sau despre Mare.
Incepand cu inceputul, vreau sa spun si chiar spun ca cel mai bun mod de a ajunge la Mare e cu trenul. Si nu doar pt ca anul asta am fost eu cu trenul si mi-a placut. Defapt, nu e nimic de placut la o calatorie cu trenul, la clasa a II-a, in Romania. Sau din inima Transilvaniei pana in coada pestelui, Costinesti. Pur si simplu e inconfortabil. Dar tot acel disconfort fizic e compensat de confortul psihic oferit de prezenta a inca treizeci de copii majori, sau nu, care au o mentalitate oarecum apropiata de a ta.
Trecand cu repeziciune peste sutele de kilometri parcursi pe sinele usor denivelate si indoite, ajungem in fata Marii. O intindere albastra, greu de cuprins in cei doi ochi daruiti de natura caldului corp al nostru. Fiecare soapta spusa pe plaja se reflecta intr-unul din nenumaratele dealuri moi de la suprafata apei. Fiecare cearta se transpune intr-un val urat. Fiecare sarut, intr-un val frumos. Valuri. In sfarsit am ajuns sa vad valurile, dupa atatea luni de scris despre ele. Am fost, le-am vazut, mi-au placut. Nu le-am cucerit, insa.
Toate zilele - fiecare zi, mai exact - au trecut foarte usor sub un Soare atat de stralucitor, o briza aproape inexistenta si niciun nor suficient de indraznet. Am reusit sa-mi fac un obicei din trezitul cu cinci-zece minute inainte de ora pranzului. Instant. Am citit chiar si ziarul, doar pt a afla ca lucrurile nu erau suficient de roz in restul tarii. Nu l-am mai citit apoi. Nu e firesc sa afli lucruri murdare, neplacute atunci cand traiesti intr-un paradis pseudo-chill in care galbenul Soarelui si al berii nimiceste orice alta culoare. E foarte usor sa traiesti in galben.
M-am intors cu acelasi tren, aceaiasi ruta vreau sa zic, dar sub un semn mult mai urat. Un semn ciudat, condimentat cu cateva situatii awkward si un somn amuzant. S-a si terminat urat. Bineinteles, toti ne-am bucurat de o imbratisare cordiala, dar eram uscati. De parca tot sangele ne-a ramas la Mare. De parca fiecare globula alba s-a ascuns printre scoicile albe si fiecare globula rosie printre razele rosii ale rasaritului. Ca si cand toata seva, bruta si elaborata, s-a scurs in nisipul fin, pana la placile tectonice. Am ramas numai cu amintirile, fructele acestui dezordonat copac al augustei luni august.

"let's elope today
we'll find a secret hideaway
summer's here to stay
leaves will fall on another day...
another day" ~ Let's elope, Koop.

Momentul potrivit

Soarele dupaamiezii straluceste mai usor decat oricare altul. E un fapt cunoscut. De asemenea e cel mai bun moment pt fotografie, cel putin din perspectiva lentilei mele. Chiar, crezi ca este un cel mai bun moment pt ceva? Normal ar fi ca oricand sa fie potrivit pt orice, dar asta mi se pare acum o gandire mult prea libera. Mai bine spus mult prea radicala. E ca si cand as spune ca tot ce face biserica e gresit. Si nu e. Pt ca multe dintre actiunile bisericii sunt benefice sau chiar vitale societatii.
Revenind la cel mai potrivit moment, cred ca acesta exista. Si nu doar pt ca am pornit o scriere legata de el ci pt ca asa e. Si mai cred ca e ceva legat de soarta. De exemplu, in urma cu ceva vreme, cand soarta ii era favorabila inimii mele naive, atunci cand puteam sa scriu pagini intregi de aluzii mai mult sau mai putin subtile, chiar scriam pagini intregi, multe dintre ele gasindu-se pe blogul asta. Alte cateva sunt pe celelalte doua bloguri pe care mai scriu. Hm, tocmai mi-am amintit cat de onorat m-am simtit - serios - cand Melania m-a invitat sa scriu pe blogul ei. Eram chiar la inceput, si ea la fel, fireste. Deci, senzatia de mandrie n-a venit de la vreo sursa banala, cum ar fi fost un rating mare al blogului sau reputatia impresionanta a ei. A fost mai mult faptul ca am fost ales, eu. Sunt foarte sensibil la chestiile astea. Aaanywaaay, revenind la momentele noastre potrivite, pot spune ca fara un moment potrivit nu poate sa iasa o scriere potrivita, una de care sa fiu mandru. De asemenea, un moment potrivit e necesar si pt degustarea unui pahar de vin sau pt o discutie cu parintii. Niciodata nu mi-au placut discutiile grabite. Iar cateodata pur si simplu nu am chef sa rad, oricat de amuzanta ar fi situatia ori gluma. Trebuie sa fie momentul potrivit si sa ridici mana sa te ceri la buda, sau sa ridici mana si sa tragi o creanga incarcata cu zapada. Sunt milioane de momente potrivite, trebuie doar sa le simti. Numai ca nu e chiar de ajuns sa le simti, trebuie sa le indeplinesti cu indemanare. Cele de o suta de puncte se transforma in The forever moments.:)
Si totusi, cum recunosti un moment potrivit, cand stii ca e el? Nu poti zice ca e ca atunci cand vezi persoana potrivita, pt ca si pe ea o vezi datorita unui moment potrivit. Asadar, un moment potrivit e o maaare adunatura de fiare vechi, petale proaspete de trandafiri galbeni, bucati de hartie, un vinil, pene negre dar nu de cioara, poate cativa pixeli, o mare de valuri si un camp de iarba. Pt ca nu poti niciodata sa stii. Pt ca nu e momentul sa stii. Dar stii!, tenebre..

pun virgula

E vara, e cald, mai si ploua, mai si ninge. Si, lenevind intre troiene inalte de treizeci de grade Celsius, in timp ce mai fosnea o pagina in suflul vantului pe noptiera, am hotarat sa pun virgula si sa opresc oficial activitatea de pe cats-engine pana pe cincisprezece septembrie. No more posts (nu ca ar fi fost prea multe vara asta,oricum), no more nothing. Vreau sa vad praful pe el cand ma intorc in www.
Farewell!

amurg?

Noapte de mai. Iunie. Iulie. Nu e august. E decembrie. Un suflu rece trece prin vazduhul inexistent. Luna alba, stralucitoare, ca o perla uda, e sustinuta de intuneric. In intuneric totul isi pierde valoarea terestra. Ramane doar pianul si vocea ta. Voce muta, auzita prin piele, spusa prin degete.

Suflul rece impinge Luna spre amurg, o ameninta cu o panza de paianjen desprinsa dintr-un vechi hambar... Dar Ea e puternica, demna si orgolioasa. Plateste patul cu monede de scanteie, isi cumpara rochii tesute de visele muritorilor, poarta bijuterii faurite de dorintele unei regine. Nu-i ia mai mult de o clipire pt a rupe panza si a trimite suflul inapoi unde-i e locul; spre Est, pt a usca in drumul lui ciresele, spre Sud, pt a trimite vorba Marii, spre Vest, pt a inrosi nobili obraji, spre Nord, pt a umfla panzele exploratorilor. Spre tine, pt a-ti raci mintea si accelera pulsul.

3. Fire

I just wish...
Impasibil, imi flexez degetele printr-o miscare fireasca si ma pregatesc sa butonez cum nimeni n-a mai butonat pana acum.
Ma gandesc rusinat la doua fire de iarba. Primul, verde in frumusetea lui. Al doilea, rosu in ardoarea lui. Iar al treilea, alb ca visul, isi face loc nu cu coatele, ci cu ochii. Gura. Nasul. Puful! Nu e ca si cand as avea de ales, nu sunt in fata unei tejghele. Sunt in fata vietii si imi naucesc propriile valuri cu lumina ce-mi gadila retina. Firele sunt fragile, mici, subtiri chiar:), si-mi rapesc mintea pe rand, niciodata impreuna. Pana la urma ar fi imposibil sa mi-o rapeasca in alcelasi timp, in primul rand pt ca mintea mea e una singura, iar in al doilea rand pt ca...pt ca firele sunt rivale. Se intampla un duel aici in spatele degetelor. Parerea mea e ca va fi castigat de firul verde, desi cel rosu cu un cuvant, nu, de fapt doua, ar putea zdrobi firul verde.
Dar verdele are avantajul de a avea aceiasi putere, plus multe alte siretlicuri cum numai el e capabil sa intreprinda. Cum ar fi frunzele de carbune scrijelite in celuloza. Sau suntele-i specifice. Sau, atunci cand Soarele apune in spatele lui lumina tot ma ajunge. Ma lumineaza.
Iar rosul...rosul a fost acolo o data. Si mi-a oferit cuvinte. Putine, dar cuvinte. Si a impartit bucata de lemn cu mine, sub pretinsul motiv ca lui ii ajunge cat are.
Serios acum, de ce mi-ai amintit de alb? Ei bine, firul alb e... alb, bineinteles. Pot sa-ti spun sincer ca nu am mai vazut ceva asemanator, niciodata. E o placere sa-l privesc. Stiu, suna bolnav. I sound sick. Dar firul insusi e bolnav. Bolnav de frumos.
In ultima vreme a fost suficient de vara pt ca toate inghetatele sa se topeasca si toate berile sa se incalzeasca. Ultimii ochi pe care i-am vazut erau extrem de colorati, atat de colorati incat cred ca in locul irisului le-am vazut sufletul. Acum e mai putin cald.
Ochii tai cum sunt?

After Artmania

Nimic nu se compara cu un soare fierbinte. Chiar nimic, si ma-ndoiesc ca o veste proasta ar putea imbunatati cumva situatia. In sfarsit, e vorba despre ziua de vineri, prima zi de Artmania, la Sibiu. Am ajuns acolo relativ repede, avand in vedere ca am mers cu masina, si ne-am aruncat ca niste miei in gura lupului cand am coborat, de la 20 de grade, in nimicitoarea temperatura a aerului de 35 de grade. Ne-am plimbat putin, n-am gasit cazare unde credeam ca o sa gasim si zic credeam, nu siguri, pt ca noi ca niste rockeri tru nu am facut rezervare dinainte si ne-am trezit in fata patului ocupat. Nu-i nimic, ne-am zis, si am pornit catre un hostel ostil din centrul orasului, unde ne-am cazat pana la urma dar cu nivele minime de incantare. Apoi a inceput ploaia. Nu, de fapt inainte sa ne cazam a inceput ploaia, dar oricum e irelevant.
Primul concert a fost OK dupa parerea mea. Tristania canta binisor, nu bine, prezenta scenica usor inexistenta contribuind la monotonia generala a concertului. Al doilea, My Dying Bride adica, mi s-a parut plictisitor de emo. Versurile cel putin. In rest nu prea i-am ascultat. Apoi Opeth, care mi-au placut, in special pt ca i-am ascultat si inainte. Soundul lor e destul de special oricum, fiind progressive, in plus au si o oarecare greutate ca artisti.
A doua zi a fost cu totul altceva. In primul rand spre amiaza ne-am intalnim cu Nightwish!!! De fapt doar cu Tuomas, Marco si Anette, dar totusi..Tuomas, Marco! Am si poze:). Primul concert pt ziua doi a fost cel al ungurilor de la Subscribe. Nu mi-a placut mai deloc. Nu-mi place genul lor, nici faptul ca au fost destul de plictisitori ca prezenta. Apoi cei de la Pain mi-au facut o surpriza foarte placuta. Primisem un link cu o piesa de-a lor cu cateva zile inainte de la un prieten, dar n-am ascultat-o. Asadar n-aveam nici cea mai mica idee cu privire la ce urma sa aud, dar m-au impresionat placut. Au sunat foarte bine, au avut si glume, aplauze, chestii, duet cu Anette. Foarte tari per total.
Si in final, cei de la Nightwish. Ei sunt de fapt motivul pt care am mers la Artmania, prin urmare ei sunt motivul pt care scriu scrierea asta. Au fost pur si simplu geniali! Au avut jocuri de lumini foarte speciale si spectaculoase, flacari, jocuri pirotehnice ca nu le pot numi artificii si multa multa multa muzica buna. Au cantat si piese de pe Dark Passion Play dar si destul de multe de pe albumele vechi: Nemo, Dead boy's poem, Wish I had an angel sunt doar cateva dintre ele. M-au lasat fara cuvinte, au fost chiar mai buni decat m-am asteptat.
Cam atat in cuvinte, o sa incerc sa pun niste poze mai tarziu, pt ca stim ca o poza face cat o mie de cuvinte. Eu, cel putin, stiu:).

Artmania

Iata-ma din nou printre randurile acestui blog. De aceasta data scriu pt a va informa, cum am mai facut-o si inainte, ca in curand o sa fiu prezent la un eveniment muzical deosebit. Hilar.
Cu alte cuvinte, mai pamantene, maine plec la Artmania, la Sibiu. Ce sa mai zic, de-abia astept. E prima data cand merg si din cronicile de festival din anii trecuti mi-am construit niste asteptari marisoare. Cica o sa fie civilizatie (:O ), securitate si multa multa voie buna. Nici nu vreau altceva. Desigur, vreau sa-i vad pe Nightwish si Opeth, si pe Tristania, My Dying Bride si Pain. Si Sibiul, bineinteles.
Sper sa prind si vreme buna, adica Soare, pt ca pe ploaie totul ar deveni mai putin interesant. Chiar si noaptea.
Ah, si vreau sa le urez tuturor peninsularilor o petrecere cat mai faina, pt ca spiritul peninsulei e special. Daca aveti posibilitatea sa mergeti, desi nu va incanta trupele, mergeti! Chiar si pe mocirla de anu trecut distractia a fost enorma.
well, cu bine!

PS: uite si programul :)
17 Iulie

19:00 - 20:00 Tristania (55 minute)
20:30 - 21:40 My Dying Bride (70 minute)
22:20 - 23:50 Opeth (90 minute)

18 Iulie

19:00 - 20:00 Subscribe (55 minute)
20:30 - 21:30 Pain (60 minute)
22:10 - 23:50 Nightwish (100 minute)

19 Iulie

nu stiu ora Luna Amara, in Cetatea Cisnadioara

~program preluat de pe Metalhead

Razbunarea Parisului

Ploua. Nu, arde. Imi place eroarea tacuta, silentioasa. Lauri uscati, uscandu-se, sa pice printre pietrele batute si slefuite de picioarele muritorilor.
Paris. Nu, ploua. Gondolieri brazdati de camasile alb-negru vaslesc tampiti sub clarul lunii, pe Sena, langa Luvru. Copii ai sortii, ai destinului, purtati de firele de sfoara rosie, arzand, se ridica de pe bancuta rece, uda, si decapiteaza fara resentimente gondolierul, cu o lama argintie, de argint, de 30 de cm. Varful e indoit sub forja, precum iataganele paganilor asasini. Podul pe sub care trec gondolele purtate din inertie de valuri , valuri negre, e celebrul Ponte dei Sospini. O femeie tanara, cu un copil in brate, sta sub o umbrela neagra in fata Notre Dame-ului de Paris. Ploaia coboara in siroaie pe panza incinsa, dar aburi nu ies. Ploaia arde. Ochii mamei sunt identici cu ai copilului, clipesc sincron, nu plang. In fata lor, pe un ecran gigantic, Turnul din Pisa, in flacari, in Gradinile Tuileries. Flacarile se intind printre nori parca vrand sa ajunga la Soare, sa creeze un drum unic, o alee spatiala intre Pamant si Soare.
Sena e rosie, inrosita de sangele gondolierilor masacrati, copiii sortii sunt acum sub pod, plutind pe apa. Dumnezeu ii va pedepsi pt crima comisa, sau ii va rasplati. Ploaia usturatoare nu ii atinge, pt o clipa. Apoi...
Cartierul Red Light, cu goliciunile expuse in vitrine a ocupat magazinele colorate din cartierul Montmartre. Trecatorii uzi pana la piele sunt tentati sa priveasca vitrinele, dar din cer, prin ropotul ploii, li se transmite un alt mesaj. Intr-o clipire paltoanele negre le zboara pe jos, iar in mana dreapta le rasare cate o mitraliera din anii '20 pe care o indreapta vehement spre sticla atinsa. Trupuri sfartecate, cioburi inrosite, cadavre mustind de gloante. Ploaia a incetat. Spre mirarea copiilor plutind, pielea fetei le arde, ii ustura. Curand, norii grei s-au agatat de varful turnului Eiffel si s-au imprastiat in toata Franta.
Soarele arde orice urma a crimei, Parisul ramane curat, conservat, nonconformist, cu fruntea sus. Ultimele picaturi de sange se scurg de pe trotuar, prelingandu-se pe marginea gurii de canal.
E soare.

Teorie nepotrivita

Vara e intr-adevar un anotimp minunat. Nu numai ca e cald, si poti sta lejer in calea Soarelui fara sa trebuiasca sa ai pe tine trei tricouri si o geaca, dar e si multa lumina. Pt mine lumina inseamna in primul rand fotografie, apoi seri lungi si nu in ultimul rand vedere. Nu pot vedea pe intuneric, d'oh. Sau pot? Oricum, nu asta e ideea. In principiu, vara fiind e musai sa ai multa lene in tine, ca doar caldura aia are un pret. Dar a fi lenes nu e neaparat un lucru rau; gandeste-te ca nici macar nu trebuie sa gandesti, ce sa mai vorbim de vorbit, miscat sau mai stiu eu ce nazbatie dumnezeiasca cu care suntem inzestrati. Tot ce faci e sa stai, daca poate fi numit ceva ce „faci”. Ar fi fain daca s-ar putea realiza si un gen de legitimatie de lenes, pt ca nimeni sa nu se ia de tine daca te decizi sa nu faci nimic. Sau sa stai, whatever. Totusi, ma gandeam la...valuri, sa zicem. Mi-a venit in minte de cel putin zece ori cuvantul „trebuie”, si fiecare propozitie a trecut initial prin „trebuie”, urmand ca mai apoi sa reformulez. Poate e vorba de agitatia asta din capul meu care TREBUIE sa iasa cumva de-acolo. Pur si simplu imi taie cuvintele inainte de-a-mi iesi printre dinti. E ca o damnata coasa, ce nu face altceva toata ziua. Parca ar fi posedata! Chiar asa, care-i treaba cu posedarile astea? Stiu ca ma bag in ceva mare, dar macar sa incerc. Asadar...cum decide biserica, mai precis un preot, ca o anumita persoana care prezinta un comportament iesit din comun e posedata de diavol? De ceva vreme, pt ca nu pot spune dintotdeauna, am inceput sa cred ca pt ca diavolul sa existe, noi trebuie sa credem in existenta lui. Dar noi credem in existenta lui Dumnezeu, mai intai. Si religia noastra draga, crestinismul (cel putin pt mine), ne spune ca noi avem un singur zeu. Suntem o religie monoteista, filologic spus. ~Diavolul e „cineva” foarte puternic, care se bate de la egal la egal cu Dumnezeu, corect? Asta inseamna ca nu poate fi altceva decat un „zeu”, asemanator Dumnezeului. Stai putin! Asta face doi! Pai cum, nu avem un singur zeu?, avem doi? Daca vrem dinadins sa fim o religie monoteista si sa nu ne mintim pe noi insine, sa lasam diavolul la o parte si sa ne concentram asupra lui Dumnezeu. Sau pur si simplu asupra vietii de zi cu zi. Ce rost are, in afara de a ne complica vietile si mai mult, sa credem in existenta diavolului? Putem sa punem totul pe seama lui Dumnezeu, si bunele si relele ce ni se-ntampla, si sa nu ne mai gandim ca daca pacatuim prea mult ajungem in Iad. Pt ca oricum nu-i nimeni acolo sa ne primeasca. By the way, mi-a venit acum in minte, Satana e latinescul pt Satan, ala de care stim noi. Si nu inseamna „cel rau” sau „diavol” sau mai stiu eu ce. Inseamna „dusman”. Mai precis „dusmanul bisericii”, pt ca ei au preluat cuvantul din araba pt a-i denumi tocmai pe cei ce se impotriveau bisericii. Nu lui Dumnezeu. (am verificat si chiar asa e) .

Ahm, se pare ca pana la urma am scris ceva. Oricum, o buna bucata de vreme de-acu incolo n-o sa mai scriu, pt ca sunt la Bradu si nu e internet pe-aici. Ma corectez, n-o sa mai scriu pe blog, pt ca o sa incerc sa mai scriu cate ceva pe hartie si o sa postez vineri seara sau sambata. Toata tarasenia asta va dura pana pe doisprezece iulie, cred. Sper.

Abia astept sa-ti mai povestesc una alta, pt ca o sa am o vara aproape plina si foarte frumoasa, si nu vreau sa te las in ceata cu evenimentele. Sau cu alte aiureli de-ale mele care totusi te fac sa mai citesti ce scriu, din cand in cand.

Toate bune!

Dirty window

Nu-mi aduc aminte ultimele randuri pe care le-am citit, si nu pot spune in ce cadru se desfasura actiunea. Poate tocmai din acest motiv o sa-mi creez singur un cadru, urban de aceasta data. Nu cred sa fi scris vreodata despre ceva urban, desi majoritatea scrierilor au fost compuse tocmai in acest mediu.
Asadar sticla, fier, piatra, caldura, tuse seaca, ochi rosii, sobolani, greata, parfum, frisca, stralucire, fum, tristete, mizerie, ieftin, gust, alunecus, zahar, timp, pizza, riduri, rece, distanta, necunoscut, alb, gri, mici placeri, pret, nebunie, supa la plic.
Nu numai ca e un imagine irealizabila, dar e si o viata de tristete, cea pe care o alegi. Nu stiu de ce continui sa vad intuneric in ochii oamenilor, in spatele acestor ferestre murdare. Parca s-ar fi epuizat stocul de Rivex din toate magazinele din sticla ce ne inconjoara. Te-ar putea face sa crezi ca e o transparenta imbietoare, ca nu au nimic de ascuns. Dar ce poti sa faci, chiar daca stii ce e acolo? La fel stii si cand vezi paharul cu licoare alcoolica in fata ta, perfect transparent, totul la vedere. Dar ce mai conteaza? Oricum il bei, fie ca vrei sa nu, pt ca esti dependent. Nu neaparat dependent de licoarea in sine, ci mai ales de societate. Nu te apuci sa bei singur, pt ca nu bei pt tine. Bei pt ei. Nu iti cumperi un tricou pictat pt tine, ti-l cumperi pt ei. Sau pt ea. Si asta nu aduce fericire. "Nu lasati la indemana copiilor sub 3 ani" scrie pe spatele flaconului de Rivex. Asta inseamna ca nu ar trebui sa-l atingi, dependentule. Nu vezi ca nu mai are niciun efect asupra cristalinului tau produsul asta? Ah, nu vezi, desigur. Atunci ar trebui sa asculti. Mananca pizza cand iti e foame, nu cand te cheama cineva la o pizza, mergi la o petrecere cand te simti in stare, nu cand esti chemat. Invata sa refuzi, si invata sa accepti refuzuri. Crezi ca jeleurile sunt la fel de dulci acum, cand le primesti, ca atunci cand le vrei? Nu sunt. Crezi ca faptul ca esti injurat cand nu ar trebui sa fii doare la fel de mult ca atunci cand trebuie sa fii? Nu doare. La fel cum si o imbratisare e mai moale si mai umana atunci cand e data din nevoie. Pt ca nevoia creeaza placere.
Nu ne putem lipsi de placere. E ca la Bejeweled, daca-l stii;chiar daca aduni placeri mici, aproape insesizabile, din lucrurile care nu-ti sunt necesare, tot o sa ajungi la Game Over. Dar daca ai rabdarea si nebunia de a astepta marile placeri, cu siguranta ca o sa ajungi la You Win. Vopseste incet incet toti peretii gri din calea ta in ce culori vrei tu, si o sa-ti fie recunoscatori. O sa te ajute. Iesi la aer si ucide-ti tusea cu oxigen. Viseaza cu ochii deschisi, apoi cu ochii inchisi. Diferenta e ca visand mai intai cu ochii deschisi o sa ai mult mai multe de visat cu ochii inchisi. Traieste.

Am impresia ca in ultima vreme scriu intr-un stil putin dictatorial, recomand prea mult si dau sfaturi care uneori ma depasesc. Dar stiti vorba aia, "fa ce zice popa, nu ce face". ;)

The movie list

Mi-a trecut prin minte o idee, ca numa de-astea imi trec in ultima vreme, referitoare la un gen de notebook, undeva pe laterala, in care eu recomand un film, apoi recomanzi tu unul, apoi eu unul din nou, apoi tu ... si tot asa. Sa vad pe unde gasesc un astfel de "notebook" ca sa-i pot da drumul imediat. Scopul acestei idei e de a mai aduna niste titluri in filmo-cultura mea generala si de a avea un contact mai usor realizabil cu tine, cititorule. :)


LE: scrie la sfarsitul recomandarii numele; se pare ca widgetu asta nu te stie daca nu-i zici cum te cheama :)

argumente estivale

E veselie. Sau cel putin daca nu e veselie autentica, e o senzatie fina, delicata, de veselie. Ca atunci cand in timpul unei ceremonii solemne cuiva ii suna telefonul si are la ringtone ceva haios. Sau ca atunci cand singura fiind intr-un lan de margarete, gasesti o floare albastra si o iei cu tine. Totul se datoreaza muzicii care te inconjoara, in special celei din interiorul tau, cea care canta chiar si atunci cand in jur e liniste deplina. Hm, mi-a trecut prin minte o imagine a ta stand si ascultand o persoana oarecare in timp ce iti prezinta pe larg evenimentele petrecute in viata ei recenta. Apoi m-am gandit ca nu ai cum sa asculti ce zice acea persoana, si ca de fapt tu asculti muzica de langa vorbele sale. Un fel de cortegiu funerar, care oricat de "funerar" ar fi tot e mai interesant decat mortul.
Parca vorbeam de veselie. Un tunet a fost de ajuns sa ma incurce printre linii si puncte si sa ma faca sa ajung la chestii de domeniul intunericului. Desi chiar e intuneric in timp ce scriu aceste randuri, nu are nimic de-a face cu continutul randurilor. Ba dimpotriva, in timp ce citesti asta as vrea sa ai in fundalul mintii un peisaj de vara insorita, poate cu o plaja sau doar iarba. Sa ai langa tine apa rece, biscuiti si ciocolata dulce. Si neaparat sa-ti amintesti sa iei cu tine niste visine, poate si o piersica.
Sa nu te gandesti niciodata la nemurire in timp ce te deshidratezi in caldura viselor, pt ca e foarte posibil sa uiti menirea ta in calea lor. Sa nu astepti telefonul sa sune atunci cand bateria-ti e descarcata, pt ca nu o sa-l auzi. In fine, sa nu uiti niciodata sa tanjesti, pt ca e esenta trairii in mansarda valurilor.
Soarele din spatele norilor sa pulverizeze miezul lui cald peste ploaia rece, pt a te putea incalzi.

Now playing: Koop Island Blues
via FoxyTunes

Bucurestiul nu mai e ce-a fost. Acum

A fost special. M-am gandit sa scriu un gen de recenzie, daca poate fi numita asa, dar pana la urma ce-o iesi o iesi. Ideea de baza e concertul Tarjei Turunen de ieri de la Sala Palatului din Bucuresti, de care va vorbeam in articolul precedent.
Am fost acolo si va pot spune ca desi nu as numi-o tocmai o experienta unica, a fost ceva memorabil. Stiam ca are o voce foarte buna, ca doar de-aia am calatorit jumate de tara pt a o asculta live, dar nu credeam ca e chiar asa de buna. Am numai cuvinte de lauda pt ea. Si sunt multe.
Pe la cinci jumate eram deja in fata Salii, nu pt ca eram foarte nerabdator sa o vad ci pt ca nu aveam ce face chiar atunci. Desigur, as fi putut sa ma pun sa fotografiez Ateneul, Muzeul de Arta, monumentul ala din fata care am inteles ca are legatura cu Revolutia si strada. Ma bucur sa spun ca mi-am schimbat intrucatva parerea despre Bucuresti in urma acestei calatorii. Vorbeam de Loganuri tunate si alte gunoaie de genul asta, dar mi-am delectat privirea si auzul cu un AC Cobra turat pe Calea Victoriei. Vorbeam de arhitectura asfixiata si ucisa, dar am cascat gura minute in sir la casele vechi renovate si la restul palatelor si constructiilor regaliste inca in picioare. E frumos Bucurestiul, daca il privesti cu atentie. Si trebuie sa il si traiesti cu atentie, de asemenea. Mi-ar lua cel putin patru zile sa il vizitez asa cum imi place mie sa vizitez un oras, mai ales unul de o asemenea dimensiune si greutate. Sa nu uitam ca e totusi capitala unei tari de doua sute treizeci si opt de mii trei sute nouazeci si unu de km patrati suprafata si aproximativ douazeci de milioane de locuitori. Trebuie sa fie o capitala pe masura celor cateva mii de iubitori de arta, a celor alte cateva mii de iubitori de cultura si din pacate si a celor cateva milioane de ignoranti.
Revenind la eventul care a marcat prezenta mea in Bucuresti, vreau sa spun ca mi-a placut faptul ca a avut parte de o securitate multumitoare: nici o clipa nu am simtit ca ar trebui sa-mi tin aparatul foto mai strans in mana. Au fost controale la intrare, apoi agentii de paza erau imprastiati peste tot prin sala si holuri. Nu cred ca a fost excesiv, desi nu pot spune ca la un astfel de concert merge oricine. Prin "nu merge oricine" vreau sa spun ca e un concert foarte mult pt fanii Tarjei, abia apoi pt cei Nightwish sau cei ai rockului/metalului/muzicii clasice . Eu sunt un fan al Tarjei. Nu au fost probe de sunet, probabil le-au facut inainte, concertul debutand direct printr-o piesa. Abia apoi a spus "good evening" si "multumesc". Parea cu adevarat nemultumita de faptul ca nu stie mai mult decat multumesc in romana, dar probabil ca asa se intampla cu fiecare limba a carei tari o viziteaza. A cantat multe piese de pe "My winter storm", a cantat cateva si de la Nightwish din care cea mai reusita mi s-a parut a fi "Sleeping sun". Si pe restul le-a cantat bine, dar instrumentistii ei lasa loc de mai bine. De muult mai bine. I-a laudat ea dar cam degeaba. Cel putin claparul si chitaristul au fost varza. Tobosarul s-a priceput cat de cat, chiar spre bine, iar basistul a fost acceptabil. Era sa uit de violoncelist, fost membru Apocalyptica. Intr-un fel imi dau seama de ce nu mai e membru:). Oricum nu prea s-a auzit ce-a facut el acolo pt ca il acopereau tobele si chitara. Vai!, la Nemo a fost groaznic chitaristul. Trecand peste asta, Tarja, draga de ea, a interpretat in premiera o piesa de pe noul ei album, care apare in doua mii zece, si a cantat chiar ea la clape si bineinteles voce. Frumos moment. A primit si flori din public.
Sala a fost aproape plina, am inteles ca au fost peste trei mii de oameni, si au fost maini pe sus mai tot timpul si aplauze la fiecare sfarsit de piesa. A meritat. Imi pare rau ca nu am avut de unde sa-mi iau un tricou sau chiar CD care sa-mi aminteasca mai intens de event, si nici n-am reusit sa smulg un autograf. Nici n-am incercat prea tare, ce-i drept. In schimb am facut vreo doua sute de poze, din care am pastrat doar vreo cincizeci, restul fiind deplorabile. Nu prea m-a avantajat nici unghiul, nici obiectivul, dar am facut ce am putut mai bine. Le pun aici sa vedeti si voi cam ce a fost.
Inchei printr-o recomandare: vizitati Bucurestiul! Si ascultati Tarja live, pt ca merita.
Bye bye!

Tarja Turunen la Bucuresti - inainte cu 3 zile

Nuu...n-o sa va vina sa credeti. Luni voi merge la concertul Tarjei Turunen de la Sala Palatului din Bucuresti. Eternul si fascinantul nostru Bucuresti.
Sunt foarte incantat in privinta concertului, chiar foarte incantat (am bilet de 2 luni), si abia astept sa vad soprana mea preferata pe scena cantand live ceva...orice.
Ce ma ingrijoreaza insa e orasul. Da, sigur, Tg. Mures nu e chiar un orasel, are si el tiganii lui si locuri intunecate de asemenea(nu neaparat un lucru rau), dar sa fim seriosi - nu se compara. Mi-e groaza de ce oameni o sa intalnesc acolo, mi-e groaza de capitala in principiu. Niciodata nu mi-a placut Bucurestiul. Poate doar atunci cand vedeam fotografii de epoca cu el, cu trasuri, oameni imbracati la moda si cladiri maiestuoase. Acum trasurile elegante au fost inlocuite de Logan-uri "tunate" si fulgerate, Q7-uri, Mercedes-uri ostentative sau mai stiu eu ce cross-over sau SUV care nu-si are locul intr-o asemenea aglomeratie. Oamenii sunt imbracati dupa o moda intelesa gresit, probabil pornind de la ideea "lasa ca e bine si asa" si ajungand la tot felul de...arrghh...chestii...mi-am stricat seara. Apoi cladirile, vai, cladirile, frumusetile arhitecturale. Serios, cred ca ar fi fost material fotografic de foarte buna calitate cu duiumu, dar acum e doar material fotografic menit sa mai adauge o pagina in groasa carte a defectelor Romaniei. Defapt nu sunt defectele Romaniei, sunt defecti romanii.

Aici se presupune ca ar trebui sa raspunzi

Weey, a trecut ceva vreme de la ultimul articol. Chestia e ca am avut acum, marti si miercuri, probele pt CAE, you know..Cambridge exam. A fost..nu va zic, pt ca oricum nu va intereseaza.
In alta ordine de idei, nu stiu daca ati observat dar chiar a inceput nenorocita asta de vacanta. Mi-am facut atat de multe planuri dinnainte incat acum nu sunt sigur ca o sa se mai indeplineasca toate. Si asta kinda sucks. Mi-am cam iesit din mana si cu scrisul, mai ales ca pe langa stresul examenului trecut a mai dat peste mine si o raceala scurta, de doar doua zile. Doua zile al naibii de neplacute.
Totusi, ma simt cheerful si energic, oarecum. As iesi afara sa .. stau, dar e prea cald si nu-mi place. Asa ca o sa vegetez in continuare, poate apuc sa termin cartea asta pana maine ca s-o duc. In curand se face o saptamana peste termenul limita si e rusinos.

Mi se pare aiurea ca scriu ziua, chiar nu am niciun cuvant razlet prin cutia craniana. Si articolul asta, daca poate fi numit asa, e mai mult de incercare...de reintrare in mana:). Ma mai gandesc si poate pe seara o sa scriu ceva frumos despre evenimentul la care voi lua parte luni seara, in fascinantul nostru Bucuresti :-l. Evenimentul chiar e tare. Pun o intrebare asa aiurea.. stiti despre ce e vorba? si teoretic ar trebui sa raspundeti in comentariu pana scriu eu articolul urmator. sincer ma indoiesc ca o sa gasesc vreun raspuns diseara...dar speranta moare ultima.

tentatii dulci

Zboara peste munti, inclina compasul, aluneca pe frunze, scoate capul pe geam, aprinde becul, depaseste sunetul, injunghie briosa, viziteaza blogul, declanseaza diafragma, desfa nasturele, adanceste-ti mana in nisipul ud, composteaza biletul, striveste cireasa, asculta noaptea, asculta ziua, asculta acum, asculta in continuare.
Vreau sa scriu o reteta, mai mult un indrumar gastrolovic, dar cuvintele imi sunt oprite de zgomotul negatiei. NU conteaza asta, e sambata si Soarele e sus. Printre doua picaturi de apa carbogazoasa prelinse pe esofagul uscat, reusesc oarecum sa-mi adun mintile si sa ma autoeduc in tehnica apasarii repetate a tastelor, rezultand niste cuvinte afisate cu ajutorul cristalelor lichide. Versuri incredibile, dar pe muzica nepotrivita, ajung sa fie asemanate unei bucati de carne trantita in mijlocul unui bol cu cereale si lapte.
Prajitura gelatinoasa, cu crema fina si crochete de ciocolata. Pe un blat pufos de frisca dulce-acrisoara, ca sosul pt cartofi de la McDonald's, peste stratul subtire de jeleu rosu si chiar deasupra pandispanului vulgar de dulce, aseaza cu grija spuma de zmeura amestecata cu acele diamante de ciocolata de care iti vorbeam si lasa totul sa socializeze la rece pt nu mai mult de o infinitate. Apoi, cand te vei simti pregatita sa induri cea mai evoluata placere de la inventia inghetatei incoace, musca zdravan dintr-un mar verde, mai uita-te o data pe geam si du-te la frigider. Trage cu putere de usa, s-ar putea sa fie intepenita dupa atata vreme, si elibereaza Raiul.
Asculta.

Simpla complicatie

E simplu sa-ti imaginezi. E simplu si sa stai la colt de strada sa vinzi flori, sa-ti castigi painea sau..tuica. Sau ce-ti iei tu de banii aia. Eu acu mi-as lua bilet la Peninsula. Da' asta e alta vorba.
Cum ziceam, e simplu sa simulezi un val, sa "vrajesti", cum s-ar zice. Simplu e si atunci cand te apuci sa scrii noaptea, sau cand bei un pahar cu suc de capsuni. Te-ai obisnuit sa vezi, sa simti si sa traiesti totul simplu, ca si cand printre genele tale bine conturate ar trece numa adieri de levantica si raze de stele.
Nu zic ca nu e bine, de fapt nu zic nimic. Pur si simplu stau, ma complic, stau complicat, ma invart in jurul degetului si ma ascund dupa sticla, imi bat tarusi la marginile viselor pt a-i rupe mai incolo cu inconstienta, sparg valuri si mi le starnesc singur apoi. Scriu pe dos, ascult invers, dorm sucit si beau visand.
Daca totul mi-ar fi la fel de simplu precum florarului. Tu sa vii, sa te uiti, eu sa-ti dau o floare, tu sa pleci. Sa-mi trimiti o privire jucausa peste umar, sa-ti fur o a doua privire pe sub gene. Fara "vrajeli", fara suc de capsuni, fara scrieri nocturne. Fara imaginatie. Doar realitate, si cifre inexistente.
E 00:00. Iar. Poate crezi ca e facatura, dar chiar atat e.
Nici nu stii...

photoschool

Azi am fost cu my photo-camera la scoala. E destul de fain, excluzand momentele cand ajunge in mainile altora si trebuie sa duc munca de convingere pt a o recupera. Oricum, nu scriu ca sa ma plang, de fapt articolul asta e scris ca o introducere la pozele care urmeaza. Sunt poze de la scoalaaaa:D.

Aiurea

Sa invidiezi pe cineva pt dragostea pe care o poarta. Asta chiar cred ca e greu de gasit, desi in zilele voastre devin posibile multe lucruri imposibile altfel. Cum ar fi ploaia calda sub cer verde, sau sucul de portocale carbogazos. Dudes, trebuie sa va ganditi la lucruri mai simple. Mi se pare aiurea sa aleg calea cea grea, cand intotdeauna cea usoara e mai la-ndemana. Intotdeauna e mai usor sa spui totul pe fata decat sa o iei pe ocolisuri, si intotdeauna e mai usor sa actionezi dupa instinct decat dupa logica si consultari. E aiurea. Banuiesc ca "aiurea" e cuvantul de baza pt articolul asta, pt ca o sa-l mai folosesc de cateva ori. Cred.
Vroiam sa zic ca...temperatura asta ridicata nu e deloc benefica. Mi s-a sters complet memoria si mi-e chiar greu sa mi te aduc aminte. Mi se pare mai simplu sa mi te imaginez ad-hoc(merge?). Fata..da, draguta. Intelectul..tot ce poate crea o opera sau mai bine zis o scriere care sa trezeasca in mine oarecare emotii, e bine. Cea care reuseste sa faca asta si sa ma faca sa zambesc inainte sa trebuiasca, e foarte bine. Cea care are parul in vant si lasa aerul sa-i usuce picaturile de melancolie de pe frunte, e perfect. Apoi...nu stiu ce-ar mai fi de zis. Se intelege ca un aspect overall de caramida sparta de trotuar nu e un plus. La fel si cel de melc strivit din neatentie sau cireasa stoarsa. O capsuna fresh e pe gustul meu.
O aripa invizibila, fireste, face ca o patura de aer rece sa ma inveleasca si sa imi clarifice memoriile. In timp ce reciteam ultima parte a scrierii mi-am amintit de tine. Cum altfel? Rezemata de un calorifer de fonta, cu o cana mare cu lapte cald intr-o mana si mult-asteptatul castron cu capsuni fresh in cealalta. Oh, shit! Stiam ca am uitat ceva.
Aiurea.Reiau.
Rezemata de un calorifer alb de fonta, cu o cana mare cu toarta, plina cu lapte cald, pur, intr-o mana, si mult-asteptatul castron cu capsuni fresh in cealalta. Intre buzele-ti catifelate tii strans pliculetul de zahar, pudra..
Incredibil...
Las o piesa. Nu ma impresioneaza atat de mult sunetul cat o fac versurile, dar merge ascultata tare oricum. Totusi nu te uita la videoclip. E aiurea. :)

Muse - Bliss

acum. aici. nu sunt eu la mine

Nu am muzica, asa ca ma simt ca un cacat de peste pe uscat. De asemenea, tastele astea suna prea tare si tre sa ma uit la ecran din cand in cand ca sa vad de n=am mancat vreo litera.
Mi-e cam foame. De fapt nu-mi e foame, vreau doar sa ajung sa ating o stea, sa o bat pe umar eventual. Si sa-i spun asa, ca o dorinta solitara, sa stinga pt mine toate becurile din oras in seara asta. De fapt e noapte deja. Si nu conteaza.
Ai vazut vreodata un pahar gol in fata ta, pahar golit, mai bine zis? Eu l-am vazut. Si stii ce a fost in el? Ei bine, a fost jumatatea plina, aia pe care o vad mereu si voi ca niste insecte insuportabile incercati sa mi-o intoarceti pe dos si sa ma faceti sa ma uit la cealalalta parte.
Nu simt nimic acum, ma simt ca la cineva in vizita. Chiar sunt. Si nu trebuia sa scriu treburile astea, dar am vazut ca s-a scris mult zilele astea doua cat am fost eu out-of-town, si m-am simtit atins in mandria mea de blogger. Nu vreau sa raspund prin metafore fructifere, deja am zis "treburile" si nu e de la mine.
Ba chiar am mancat si prajituri azi, si am baut chiar Cola. Coca Cola. Apoi Pepsi si am putut vedea dezamagirea si sentimentu ala de "m-ai tradat" pe fata sticlei de Coca Cola.

Am incercat sa pun muzica, dar tot nu se poate. Somn usor in continuare. E 00:00, btw ;)

a patra zi din iunie

Azi, 4 iunie 2009, totul a decurs normal. De fapt, a fost mai mult decat normal pt ca am avut parte de niste mici bucurii, mai mult legate de scoala. Si inca nu-mi vine sa cred ca am reusit sa stau cinci ore la tema la mate! Poate pt unii pare putin, dar va asigur ca e mult. Mult prea mult. La fel ca orice alta materie din cele saptesprezece pe care le am in orar, conteaza fix sase (şasă) sutimi din medie pt fiecare punct. Spre deosebire de celelalte materii insa, am de dat un nenorocit dar benefic bacalaureat din mate, care la mine e de rang 1. E de rau. Nu cred ca ar fi o problema daca as fi unul din acei bastarzi care si-au asigurat admiterea la facultate printr-o mentiune la olimpiada nationala, dar eu din pacate am fost lasat balta de bunul meu profesor si nu am apucat sa am o sansa. Dar nu-i nimic, zice idiotul din mine, in timp ce celalt tip urla, sparge si fierbe de furie si indignare. Vorba aia, si la anu' e o zi!
In alta ordine de idei, mi-a trecut mie asa prin cap ca ar trebui sa ajung totusi si la Peninsula anul asta. Cel putin o zi, la Iris, eventual si la Vita. In rest mi se par trupe de cacao, inclusiv acei Prodigy care nu ma impresioneaza deloc. De Nine Inch Nails n-am nimic de zis, pt ca nu am o parere si nu vreau sa-mi fac o parere despre ei, iar de celalalt cap de afis, Tiesto... toate bune pt el si fanii lui. Eu nu-s printre ei. Fata de anul trecut cand a fost delir la Avantasia si Epica, pt mine, anul asta chiar nu am ce asculta. In afara de Iris..si Vita, evident.
Si in ultimul rand, mi-as dori ca maine sa fie pe cer doar nori de spuma de lapte, iar soarele sa straluceasca asa de puternic incat parul sa-ti scartaie si ochii sa-l auda. Vantul sa-ti sufle acea pana de mahnire de pe frunte, apa sa-ti elucideze visele si pamantul sa se inmoaie sub lacrimile tale uscate, care nu au ce cauta pe obrajii tai ca matasea mata.
O zi buna!

rosu si negru

Seara grea. Noapte fara seaman. Un licar calm, sau mai bine zis o flacara de lumanare, rasare printre degete si paleste sub rasuflarea ta. Nu exista inima capabila sa reziste unui astfel de sange. Incarcata cu energie revolutionara, sapi o groapa in pamantul afanat, cu o speranta incredibila ca cineva nu te va impinge. Mai mult incerci sa te convingi pe tine insati. Intinzi mainile murdare cu pudra, si astepti sa te spele ploaia. Ploaia care va veni repede, dar nu va ploua apa, ci sange. Sange curat, grupa 0. Ca sa-l poata lua oricine. Auzi o voce, un sunet de violoncel perfect, folosit de un padurar grosolan. Iti spune sa bei.
Te scarbesti, alergi, incerci sa prinzi din urma ultima frunza care aluneca prin aer din cele mai mare inaltimi, dar tot ce faci e sa te impiedici. Ca un copil de 3 ani care a invatat sa alerge dupa fluturi. Nu vede decat fluturii, uita de profan. Uita de metalul greu ce-ti curge prin vene, uita de fularul negru moale ce-ti inveleste gatul, uita de picaturile de absint ce se leagana bete pe limba ta. Ai uitat de groapa, si ai cazut in ea. Te-ai prabusit precum copacul care sub perseverenta fierului cedeaza si renunta la viata.
Viata nu ti-a fost luata, ai renuntat la ea.

frumoasa si trolul

Povestea veche, dintre frumoasa si bestia. Foarte frumoasa poveste. Cred ca e cel mai relevant exemplu de dragoste fara granite, fara nimic altceva decat suflet. Simtire in cel mai adanc inteles al ei, traire prin cele mai mici fire ale firii si priviri, miscari superficiale si vapori.
Cred ca ai auzit de Herr Mannelig, o legenda nordica veche, cu un trol si o frumoasa. O canta mai multe trupe, eu stiu de Haggard si In Extremo. Categoric, cea mai frumoasa versiune e cea de la Haggard, datorita vocii angelice si orchestrei impunatoare. Aici e cantata in italiana, povestea, si se potriveste foarte bine cu ritmul si tonalitatea melodiei. Pur si simplu engleza ar fi stricat-o, sau germana. Sunt unii care o canta in norvegiana, cred..
Iti las aici un play, cum am tot obisnuit in ultima vreme, sa te delectezi si tu cu sunetul. Chiar daca nu-ti plac melodiile grele in general, pe asta ar trebui sa o asculti.
Auditie placuta.


Haggard - Herr Mannelig

carbon

Telefonul zbarnaie pe masa, mouseul se misca, ecranul se lumineaza. O intreaga lume a microparticulelor se pune in miscare si in cateva batai de aripi de albina de mai porneste piesa. The piece. E doar aia pe care o veti asculta daca apasati play mai jos. Dar nimanui nu-i pasa. Creionul tocit, subtire, albastru si nu in ultimul rand folosit pt a scrie biletele pe sub masa, sta acum lipsit de orice valoare si cu mintea stearsa in intuneric, pe masa, cu o fata din cele sase spre lampa. Stiloul e in extaz; volumul recent imprumutat, inca necitit, vegheaza parca de la inaltimea etajerei a doua. Lampa aprinsa, caci e 22:00, isi sacadeaza fotonii din cand in cand producand imagini neclare pe retina obosita.
Vuietul incepe, harddisk-ul se roteste, mai intai incet, apoi treptat isi creste turatia manat fiind de dorinta playerului de a trece la urmatoarea piesa. Cum? Deja? Ah, da, e la queue Leaves' Eyes - Into your light. E bine. Ma face sa uit.
Telefonul zbarnaie in continuare. E pe vibratii si lumini. Nimic mai mult. Fara sunet. Era jazz, acum e metal...in curand va fi iunie.
"You can kill me anything but love, a ny th in g but love."



Koop - Strange love

exces

Nu pot, nu mai pot. E greu, sincer. Fa ceva! Ma stii doar. Sau daca nu-ti aduci aminte acu, intreaba si o sa afli. Si atunci o sa stii ce-i de facut. Chiar trebuie. Trebuie sa ma crezi. Trebuie. E liber..libeeer, ca .. fluturele de mai, ca tot suntem in nenorocita asta de luna. Serios, uita-te la stele acum si o sa-ti spuna. Uita-te la Luna, pt Dumnezeu. Ea stie si e si vorbareata, o sa-ti spuna. Daca mai stai un pic, o sa ajunga sa-ti spuna si Venus, care e si mai departe. Da, asa e. Asteapta si-o sa vezi.

Asta se intampla dupa ce un blogger somnoros ca mine bea un pahar de suc de portocale. Acum, la 22:22. Nu cred si in cifrele astea, dar mi-e de-ajuns ca m-am uitat la fix de 'nspe mii de ori azi. Nu mint.
Cine stie?..!

o..o..original

Azi n-a fost Soare, stii. Am simtit caldura totusi.
Ma gandeam azi la originalitate si ce ar trebui sa insemne ea. Pai, e simplu in principiu: cum stim deja ca toti suntem diferiti by default, tot ce trebuie sa facem e sa fim noi insine. Nimic mai simplu. Sau greu. Oricum, am fost azi la chestia asta cu ecospeologie si inca ceva, la care omul care ne-a vorbit, detinatorul unei respectabile varste de 84 de ani, ne-a spus cum el a trait toata viata ca o copie a lui Racovita. Si, mai mult, ne indeamna sa ne gasim si noi un astfel de model in lume pe care sa-l copiem. Din cate am inteles, chiar l-a copiat pe tip. :straightface:
Bine, zici ca tu esti o copie nedemna si necunoscatoare de limba romana, dar nu cred ca e intelept sa ma indrumi si pe mine spre o soarta asemenea. Nu ii contestez cunostintele in speologie, biologie, ecologie si ce-o mai sti-ologie, pt ca sunt aceleasi cu ale lui Racovita, banuiesc. Totusi, macar acum la sfarsit de viata sa-si elibereze "fiara" si sa zica ceva de la el.
In alta ordine de idei, am auzit azi la televizor o chestie tare. Mie mi s-a parut tare. Citez: "plaga abdominala prin taiere cu flexul". Bineinteles este vorba despre un ignorant oarecare. Bineinteles, a ajuns la stiri si e pe toate posturile. Bineinteles, e ceva complet anormal sa te uiti la tv.
Suc de prune.

la fix

Nu. E aceiasi ca si ieri. Doar ca azi era mai trista.
Ei bine, nu e aceiasi, daca era mai trista. Nimic nu e la fel cu predecesorul lui de acum o secunda. Lucrurile chiar se schimba in jurul nostru. Si noi chiar nu ne dam seama. Zici ca "nu te-ai schimbat deloc". Oo, ba da! Si "a"-ul asta amarat e diferit de cel de dinainte. Normal, tu nu-ti dai seama, pt ca esti prea ocupat sa-ti descrii viata pe un blog. Bine faci, dar poate din cand in cand ar trebui sa uiti de tot ce a fost cu o secunda in urma si sa traiesti si sa iubesti acea secunda. Sa te uiti la fix intr-una.
Chiar asa, ce se-ntampla cand te uiti la ceas la fix?

PS: mi-am amintit de melodia asta:

scurta incursiune in tainele cerului

Ce vroiam eu sa spun e ca azi am avut o zi interesanta. Desi fortune cookieu mi-a zis ca ceva etraordinar mi se va intampla azi, nu cred ca s-a intamplat ceva de genul asta. Intr-adevar, matematica mi-a iesit iar in cale si m-a privat de pauza mare, care, cine stie?, poate ar fi fost insorita. Totusi, cand e Soare afara, simt caldura. Nu spun nimic mai mult.
V-am mai spus ca torsul pisicii ma inspira? nu? Ah, pai..as fi mintit :).
Apoi, dupa ce cerneala s-a stors in intregime pe bucata alba de hartie, am aflat despre cum te simti cand inventezi randuri. Cand te gandesti inainte e ca si cand s-ar intampla momentul acela chiar cand gandesti. Doar ca nu se intampla. In plus, pierzi satisfactia si prin asta cam tot ce mai are rost in acel moment. Pur si simplu pierzi momentul.
Nu e bine. S-a inserat, daca te uiti chiar acum la apus o sa ramai cu gura cascata: e albastru cu verde si portocaliu si rosu. Nici nu cred ca percep toate culorile ce mi le-arata minunatia asta de cer.
Chiar, ai remarcat ca, atunci cand zici "love is in the air", aerul e sub cer, adica ai putea zice ca aerul vine din cer si prin urmare poti zice ca love vine din cer? Fantastic! si totusi real.
Iubirea e terestra, e umana, e simpla, e contemporana, mereu reinventata, dar niciodata profana. Iubirea e doar pt cei care o au in ei tot timpul. Pt cei ca tine.
Love is the new love.

adevarul

Sunt multe de zis, si probabil nu-s de-ajuns. N-au cum sa fie de ajuns. Esti un intreg Univers, un alt Univers decat cel in care traim. Cu fructe dulci-acrisoare si covoare de nori. Fara gheata, piatra sau nimicuri de genul asta. Doar pura delicatete.
Am citit ieri un rand din Dante, mult prea adevarat pt a putea fi reprodus de o gura pacatoasa ca a mea. Dar sunt si alte randuri, alte cuvinte, alte minute ieftine, dar pretioase. De fapt, nu poti pretui o clipire pt ca ai apropia-o prea mult de profan doar prin alaturarea radacinii "pret". Ar fi erezie. Ar fi sange, sange rece, static, mort. Ar fi noapte de toamna sau dimineata de decembrie. Ar fi cupru indoit sub nori.
Dar nu e. E miros de cirese.

simple thing

Keane - Somewhere only we know


e...trebuie sa fie aici.

eu particip. incercati numai!

De curiozitate particip la concursul asta al bloggerilor organizat pe blogul lui Bobby Voicu, de unde e posibil sa ma aleg cu un LG LCD LH5000.Super.

LE: e un Concurs LG. L...G. got it?

iarba, din nou

Totul e sa fii irational. Sa nu gandesti logic, sa nu gandesti normal, sa nu gandesti...rational. Trebuie sa rupi fiecare bucata din viata si sa o pastrezi asa cum e. In niciun caz sa nu o tai. Poti sa o stropesti cu putin suc de mere, eventual. Cea mai frumoasa parte a acestui cerc vicios in care nu ne invartim, ci stam, e aceea in care ni se intampla sa spunem "bun venit" cuiva nou. Sau nu neaparat nou. De fapt, e singura parte frumoasa. Nu, e singura parte si atat. Si nu ne putem lipsi de ea.
Eu nu ma pot lipsi de ea. Si nu ma mai pot lipsi de reflexia lentilei, de fosnetul frunzelor pe asfalt, de ciocolata, de lemn, de miere, de miros, de Soare si de Luna. Ma pot lipsi de aer, ma pot lipsi de valuri. Dar vreau iarba. Si o vreau acum. Si te vreau aici, pe marginea paturii, in timp ce eu stau pe aceiasi margine si te ascult. Culmea, tu nu zici nimic. Dar eu aud.
Poate e de la iarba, poate e pt ca iarba mi-ai dat-o tu. Poate e pt ca ador cand imparti iarba cu mine. Si vreau sa auzi sunetul acela plin de tot, dar gol in ansamblu. Si vreau sa-l auzi acum.
Curbura Universului se indreapta in fata ta. De ce n-ar face-o? Si eu as face-o daca te-ar face sa nu clipesti si sa-ti afunzi privirea in strafundul Oceanului Ludic.
Ai incredere.

The spectator

I am the eternal spectator.
I don't want to do that, or maybe I do. I like to think about a sunny day, or maybe I love to do that. In the last few days, they were all sunny days. As you probably know already.
Era vorba despre The eternal spectator. Stiti voi, ala care spectate-aza totul, care respira aerul altora si isi incalzeste sangele prin priviri, nu aruncate, oferite. Paseste pe carti rasfoite si udate, nu de lacrimi ci de ploaie. Miroase, adulmeca de fapt, mireasma diminetii in parul cret sau ondulat sau drept. Nu foarte drept totusi. Vede clar, dupa o focalizare indelunga, ceea ce altii nu vad si aude prea tarziu. Dar aude. Asculta aproape niciodata, iar cand o face prefera sa filtreze totul printr-un fum dens si prin sapte straturi de sticla. Apoi adoarme, nu ca un copil, ci ca o pisica. Aiurea. Isi simte degetele pulsand sub presiunea luminii si apasa indrumat de stele. Arunca apoi, degajat, ambalajul unei ciocolate. Nu la gunoi, ci in sus. E doar vina gravitatiei ca el ajunge pe podea si ii face pe cei din jur sa se simta murdari. Asa si trebuie sa se simta, pt ca sunt.
Ce-ar fi daca ne-am simti ceea ce nu suntem? Daca am imprumuta cele cinci simturi de la o persoana cunoscuta si ne-am simti prin simturile lor? Cred ca am fi uimiti, prima data. Apoi, cu timpul, ne-am scarbi de ceea ce simtim. So, it's impossible to feel through somebody else. We shall never do that. It would be against the nature. Impotriva furnicilor care isi lasa amprenta pe nisipul arzator. Impotriva vantului care scutura frunzele de toamna. Impotriva cuvintelor ce se lovesc de pavilionul urechii.
Against the eternal spectator. And you don't want to mess with him. Or |HES| .

Portocala

Printr-o greseala. Nu, prin voia mea. Chiar daca nu exista nimic in afara de mine, chiar daca mi se pare prea putin sa iubesti neimplinit, chiar daca Soarele rasare o singura data, chiar daca roua e rece doar cand o atingi, chiar daca nu conteaza textura parului, chiar daca decizia e intotdeauna a noastra si chiar daca stii sau nu, valurile raman aceleasi. Mint. Valurile s-au schimbat, dar a fost o schimbare multipla sau mai bine spus s-a calmat marea. Dupa acel val cutremurator a urmat pacea. Dar ce poate fi mai pasnic decat un val potrivit? E pur si simplu patetic sa repet aceiasi poveste din nou si din nou si din nou. Cred ca pana si cei din Ecuador, care mi-au vizitat blogul, dupa ce l-au trecut prin Google Translate au aflat marea veste: valul a trecut. Cred ca e timpul sa trec la povesti mai serioase si mai copilaresti. Vreau sa am o stea care sa-mi lumineze ochii tot timpul. Si pt ca m-am rugat cu ardoare in repetate randuri am primit nu o stea, ar fi fost prea indepartata, ci o Luna. O Luna mult mai apropiata de mine, pe care o recunosc ziua si care e cu mine noaptea, care imi face cu ochiul si imi da lumina. Si ma gandesc la ea.
De curand, joi mai exact, s-a intamplat ceea ce noi numim "o mare bucurie". Stiti vorba "te bucuri de parca ti-a fatat matza"; ei bine, a fatat. Nu Snow, ci Sheeba(ex-Gwen). Pt lamuriri cu privire la arborele genealogic consultati un avocat. Cert este ca aceasta Sheeba e pisica unei prietene foarte bune. Nu are nicio relevanta, absolut niciuna. Mi-a placut ideea de a fi copilul cuiva, desi nu e ideea mea. Altul a avut ideea inaintea mea si si-a creat un tata. Acum cu totii avem acelasi tata, prin urmare suntem copii. Si oricat am creste, si oricati copii am avea (7), tot copii ramanem. Noi nu facem altceva decat sa aducem pe lume mai multi copii pt tatal. E adevarat, are o responsabilitate enorma, dar imagineaza-ti ca esti parintele unor copii care se joaca toata ziua cu tancurile prin nisip, a altor copii care se distreaza si danseaza si ajung tarziu acasa(sau devreme, dimineata), a zeci si sute si mii de alte tipuri de copii si in sfarsit a doi copii, dintr-un tip numai al lor. Te-ai bucura? Ii vezi unde sunt, aproape, ii vezi ce fac, se pacalesc, stii ce vor, regasire, stii ce au, iubire. Dragoste, amor, iboste, libov, patima. NEBUNIE!!! Intelegi totul si nu stii nimic. Iti aduci bine aminte ziua cand ai pierdut din mana iubirea, acea portocala cu coaja groasa, si momentul in care cei doi au gasit-o. Erau impreuna, fireste, dar nu se cunosteau. Au luat portocala, amandoi, si au incercat sa o desfaca. Nu au reusit, pt ca nu ai vrut sa reuseasca. Dar acum te-a cuprins batranetea si te-ai gandit ca daca n-o vor desface ei ar fi cea mai mare nedreptate. Si le-ai daruit puterea de a o desface. 7 secunde le-a luat. Apoi inca 7 minute au studiat-o, pipait-o, simtit-o. Acum e a lor si stii ca n-o vor da nimanui. Poate la batranete, la fel ca si tine, vor imparti cate-o felie fiecaruia din cei 7 copii. A 8-a o vor pastra pt ei, iar a 9-a o vor sfasia si-i vor scoate semintele si le vor planta in gradina. Si din gradina lor va izvora iubirea, dragostea, amorul, ibostele, libovul, patima.

agentia

Citeam ieri pe un site de gadgeturi cum ca in UK vor fi introduse in curand pt testare pe cateva masini niste limitatoare de viteza care limiteaza viteza in functie de pozitia curenta a masinii. Bineinteles, ea va fi determinata prin prea-confundatul GPS. Astfel, nimeni, oricat de sfant ar fi pe sosele, daca ajunge cumva cu viteza peste cea legala pe acea portiune de drum, i se taie imediat gazu. Mda..
Cu multi ani in urma, germanii au introdus o chestie de-asta pe supercaruri ca sa nu le lase sa treaca de 250 km/h. Dar "baietii destepti" au gasit un patent si au taiat firu ala care limita masina ca s-o poata arde cu 330 pe Autobahn.
Acuma, serios, astia chiar cred ca n-o sa fie nimeni care sa dezactiveze GPS-ul, sau sa-l pacaleasca in asa fel incat sa creada ca e in padure tot timpul? In padure nu-i limita de viteza, asa-i? Eu cred ca e foarte normal sa existe o metoda de a hackui toate sistemele astea impotriva distractiei. Si nu doar o metoda, multe. Foarte multe. Din ce in ce mai multe. Doar trebuie sa tina si mintile underground ocupate cumva. Dupa ce se gaseste o metoda, destul de rudimentara, o sa se gaseasca una mai buna. Apoi una si mai buna. Apoi vin autoritatile si introduc o noua limitare, pe care intunecatele creiere o vor sparge, la fel ca pe celelalte. E destul de plictisitoare povestea, mai ales cand te gandesti ca respectivii stau cu orele in fata ecranului codand si compiland zeci de variante de programe.
Probabil ca pe cel care reuseste primul sa ruleze un program de genu' il recruteaza vreo agentie secreta, ceva ca-n filme.
Concluzia astei scrieri e ca, oricat ne-am strofoca noi sa ne plangem de restrictiile si nedreptatile mai marilor statului, nu vom rezolva nimic pt ca ei au un plan prin care isi testeaza aparatura si cauta "geniile" destul de bine conceput.
Pana atunci, mici genii din blogosfera, cautati pe google cum faceti sa puneti mana pe cei 20.000.000 $ de la Google:). E ceva legat de niste masini ce trebuie trimise pe Luna, pt studiu, si mai apoi pt fun.
Take care!

patura

Fum. Si foc. Si fata fierarului Fanica.
Calatoria unei paturi, intr-o vantoasa zi de intai a lunii mai, a adus multa caldura si bucurie in inima unei fiinte mai mult sau mai putin lucide. Totul a inceput de la o geaca groasa. De fapt totul a inceput de la Adam, dar trecand rapid printre cateva etape ale istoriei popoarelor, ajungem in Stejarisul anului nostru, voiosi si plini de neincredere. Prima muscatura din ademenitorul cabanos a luat fiinta inainte de vreme, cu paine si fara mustar. Apoi a urmat calatoria initiatica, initierea propriu-zisa, consumarea...faptelor, si frigul. In acel moment de deznadejde, cu mainile inclestate in jurul picioarelor, cu ochii alergand in speranta de a incalzi ceva, cu o focalizare precara, dar existenta si cu un simt practic deosebit, am gasit patura.
Am ridicat-o, am scuturat-o, am invartit-o de cateva ori, pana la urma am pus-o pe mine si m-am incalzit. Aratam ca un preot incas (amatorii il numesc vrajitor) si ma simteam bine. O patura buna nu numai ca te incalzeste, dar iti da si un sentiment lipicios de siguranta si bunastare, combinate cu o trufie nemarginita.
Apoi a urmat clipa despartirii. Moment greu, dar a trebuit sa il suport si sa accept cu durere in suflet vechea geaca, grea, batrana si sufocanta. Triple niple.

Paris

Multi dintre voi stiu ca in urma cu aproximativ o saptamana mi-am petrecut o alta saptamana in, si zic din prima, superba capitala a Frantei. De fapt e mult mai mult decat capitala Frantei, e o stare de spirit. Prin stare de spirit definesc, orice ar fi, acel ceva care m-a facut sa ma simt altfel. Eu cred ca m-a schimbat Parisul.
Nu are rost sa va insir tot ce am vizitat si tot ce am vazut, multe dintre ele o sa le gasiti intr-un ghid foarte bine structurat, cred ca de la ed. Teora. Chiar si asa, sunt atat de multe de zis incat nici nu stiu cu ce sa incep. Am vazut foarte multe Citroen-uri C6 si Mini de toate felurile. Masinile frantuzesti umplu strazile, care sunt destul de goale de altfel. M-am speriat initial, cand am vazut cat de multi negri are orasul! Prea multi..cred. Si au un metrou foarte bun. Da..foarte bun.
Ne-am suit in Turnul Eiffel noaptea, chiar inainte sa-l inchida. Nu mi-am imaginat vreodata ca e asa de mare. Vreau sa spun...E MARE! Si cand stai sub el, fix sub varf doar cu vreo cateva sute de metri mai jos, e si mai mare. Satisfactia, desigur. El ramane la fel de mare. Foarte mare. Insa, Luvrul nu mi s-a parut chiar asa de mare. Ma asteptam sa fie mai mare, dar patru ore cat am stat acolo mi-au fost suficiente sa-l vad cam pe tot. Cam un sfert. Si ala pe fuga. Totusi, nu e foarte mare. Nici Versailles nu e foarte mare, ca palat. Dar gradinile, vai, gradinile sunt imense! Neaparat daca ajungi acolo sa folosesti cu grija dar fara scrupule bicicleta. Altfel nu apuci sa vezi nimic. Sau sa simti aerul rece si curat cum iti invadeaza plamanii si imprejurimile datorita faptului ca pedalezi ca un descreierat pe aleile drepte si tunse mult mai ingrijit decat mine, sau ala care cica l-o tuns sorasa-n baie. :)) .
Si Parisul e mare, asa, in general. Si oamenii sunt interesanti, si peisajele sunt multiple. Iar daca ai o camera foto “slabuta” si o pofta mare de poze, asteapta-te sa-ti ia foc in mana. Sau pe fata, poate.
Trebuie sa te sui peste tot pe unde poti, si poti in multe locuri, pt ca poti vedea ceva ce nu vezi altundeva: mai mult decat foarte mult. E ceva special. Si apoi sunt parcurile, nu exagerat de multe, si bancile, aproape inexistente. Gasesti totusi cateva in Sainte Chapelle, si ai ce vedea daca stai jos cateva minute. Poate chiar vreo doua ore, ca dup-aia te doare capul. Daca-ti mai ramane timp, e fain sa mananci niste dulciuri, ceva. Arata...yummy. Daca ai vazut filmu Marie-Antoinette, ala cu Kirsten Dunst, sunt acolo niste prajituri faine cu capsuni intregi prin ele: sa stii ca-s bune :D. Cam foarte bune chiar. Din pacate nu au KFC, ca-ntr-o vreme mi se facuse pofta de niste Crispies si n-am avut de unde lua. Am ajuns sa mananc “pain au chocolat”, un gen de corn cu cioco, numa ca sub alta forma. Si Cola parca era mai dulce. Si parca avea o anumita aroma...de parca Ludovic IX insusi ar fi binecuvantat-o.
Plecand de la mancare si alte de-ale gurii, involuntar am ajuns pe o alee numita Champs-Elysees. Dar nu era acolo Hard Rock Cafe-ul, cum as fi crezut, ci tocmai la mama naibii in Montmartre, langa muzeul de ceara. Unde Schumacher nu arata deloc ca el, Papa la fel, Marilyn Monroe parea destul de jolie iar muschetarii si-o cam luau de la oamenii lui Richelieu.
Totusi, daca ai noua ani sau inca mai crezi in Mos Craciun, nu prea ai ce face in Paris. Eventual sa mergi sa te dai in trenulete la Disneyland, not my choice though. Nu zic ca trebuie sa fii un mare om de cultura, se vede ca nu zic ca doar ii negru pe alb scris, dar ceva ceva trebuie sa stii. Macar sa recunosti o catedrala gotica, de care sunt multe si mult prea superbe. Sau sa stii un rege al Frantei. 18 poti zice cam in 20 de secunde. Cat despre Mos Craciun, ei bine, nu trebuie sa va explic chiar totul.
Prin urmare, si in concluzie, si “mergand agale pe cararea 66, dau peste un mos strain care-mi intinde o para”, VREAU SA MA MUT LA PARIS!!! (cu cativa prieteni, daca vor sa vina).


~FIN~

Versuri

Probabil ca pt a scrie pe blog in fiecare zi trebuie sa ai sau o memorie de elefant, sau o imensa inspiratie. De asemenea, e nevoie de timp. Probabil ca atunci cand sed tacut in fata unui volum de proza, m-as putea folosi cu usurinta de un instrument de scris suficient de rapid pt a-mi citi gandurile si a le transpune pe hartie sau e-paper. Si probabil ar avea nevoie de putina personalitate specifica mie pt a aranja acele ganduri intr-o propozitie cu sens ambiguu. Imposibil ca cineva sa imi citeasca gandurile, desi s-a intamplat de cateva ori. As numi-o mai degraba intuitie sau lipsa unei imaginatii mai putin predictibile din partea mea. Probabil ca asa e, dar uneori sub acea lipsa se ascunde o prezenta. Atunci as avea niste versuri de scris. Sau niste metal de indoit sub privirile uimite ale audientei. Probabil.
Probabil ca vremea se va schimba in urmatoarea vreme, iar Parisul va fi prea ud pt a putea fi odios. Va fi adorabil. Probabil ca ma voi lipsi de niste timp liber, chiar acum cand am nevoie, dar nadajduiesc ca voi fi inteles. As fi dorit sa trec prin toate garile, insa doar prin cateva reusesc sa ajung. Probabil ca e mai bine asa. Mie asa imi place. Cineva spunea ca e frumos, chiar adorabil sa treci prin toate garile. Dar mie nu imi place.
Probabil ca maine va fi o zi-lumina mai frumoasa decat cea de ieri, si o noapte mai salbatica.
Sigur eu voi fi acelasi. Probabil.

Calatoria

Un vis urat. Sau poate doar o zi intunecata. Sub puterea coplesitoare a disperarii si tragediei, te tarasti greoi pe o podea uda, dintr-un beci intunecat. Un singur bec, palpaind, iti da speranta unui sfarsit rapid. Insa viermii reci pe care calci iti naruiesc toate sperantele. Simti ca aluneci, te duci tot in jos, spre un negru infinit. Nu vezi nimic, dar duhoarea lesurilor te face sa ai dureri cumplite, in tot corpul. Apoi, ca printr-o minune de neiertat, adormi. Nu esti sigur daca e somn sau lesin. Nici nu ai cum sa-ti dai seama. Tot ce stii e ca privesti cerul, si e rosu. Privesti pamantul, si e negru. Inchizi ochii, dar imaginea Soarelui stins ti se misca pe interiorul pleoapei ca un diapozitiv vechi. Faci un pas, ca o marioneta, mecanic si lipsit de sens. Nu esti tu acolo, dar traiesti fiecare secunda. Teatrul de papusi continua, scena fiind noroiul insusi iar spectatorii, acei cativa lilieci atarnati de crengile indoite sub greutate noptii. Stele nu exista, sau nu le vezi, dar mai sigur nu exista. Un zgomot strident se aude de undeva din departare, dar urechile tale sunt astupate.
Dar, ce se-ntampla? Mainile iti cad pe langa corp, corpul iti cade pe pamant. Esti liber! Dar totusi nu te poti ridica. Inchizi ochii..astepti asa vreo 7 minute, lipsit de vedere. Apoi, simti cum o atingere rece, dar nu ca cea din beci, un rece proaspat, iti mangaie obrazul. Deschizi ochii, sfios, ca atunci cand ai deschis primul pachet de medicamente, si vezi o frunza. Si inca una, si inca una, si inca una. Un copac verde se inalta in fata ta. Ai ajuns in Rai, ai scapat. Urmatorul s-ar putea sa nu fie asa de norocos.

guilty pleasures

Sa stau pe o banca, in parc si sa imi amintesc.
Mi-ar placea sa revin la scrierile alea plictisitoare si complet aiurea din vara, pe care le compuneam cu atata usurinta manat fiind de un sentiment suprem, secret, simbolic. Mi-ar placea sa ma uit la un film cu o zi din viata unui dragonfly rosu, si sa mananc nutella pe paine si sa beau lapte. Mi-ar placea sa miros un camp intreg de ... flori galbene. Mi-ar placea sa pot invarti Luna ca pe un titirez, in mijlocul Oceanului Pacific. Sa mangai un caine mare, fara sa ma tem, sa dau cu aspiratorul intr-un desert alb. Sa fac ceea ce nimeni n-a mai facut vreodata, si sa primesc cadou o foaie si un creion. Sa am o dorinta de neindeplinit, si sa mi se indeplineasca. Sa inchid Soarele intr-o cutie de carton si sa ii dau foc. Sa dorm pe iarba, cu o bricheta in mana si un scaun de lemn pe care sa stai tu. Si sa te uiti la stele cum cad si se infierbanta, si se sparg. Sa iti amintesti de atunci cand ai scapat farfuria aia pe jos si s-a facut bucati. Nu ti-a pasat, pentru ca mancai tort. Acum iti pasa, si nu mai mananci tort. Mi-ar placea sa se strice televizorul si sa crape varful muntelui. Sa iasa de acolo un rau de absint si sa ti se para normal. Sa imi aduc aminte unde am pus pozele alea si sa rad.
Sa ma bucur azi, si sa fiu fericit maine. Asa cum trebuie sa fii si tu.

manuscris

Dati click pe imagini pt a putea descifra ceva. Sau chinuiti-va.

..si era verde

Am vazut luna, si era verde.
Era o noapte de februarie, sau o seara de iulie, cum preferi. Era frig afara, sau cald, cum prefer. Un strat gros de pene ma transforma intr-un incapabil de a percepe recele, obscurul. Ies afara, cum obisnuiesc uneori, si imi asez silentios pasii pe stratul subtire de gheata. Nu alunec, pt ca sunt tinut, si oricum nu as aluneca pt ca am avut grija sa imi iau ghetele cu talpa de cauciuc. Si cum bine stim, cauciucul adera foarte fidel, tinandu-se strans, ca o liana verde pe un copac amazonian. Pe arborele de cauciuc. Dar poate pt ca e arborele de cauciuc nu se tine liana, ci chiar arborele tine liana. Reuseste sa te induca in confuzie precum un magician experimentat, "iluzionistul". Am impresia ca e ca in viata uneori: un fulg se tine de o piatra, dar poate chiar piatra se tine de fulg. In mijlocul acelei inimi tari si reci se invarte neincetat un "dar...un cuvant! te rog...". Dar totusi, fulgul nefiind vesnic trebuie pretuit atunci cand e. In momentul acela. Si desi incerci sa il tii sa nu plece, piatro, tot va pleca, pt ca nu ai aderenta.
O clipa, doua, trei, ridic privirea spre cer si vad...vad...Luna! Cu Venus alaturi, ca doua prietene vechi de cand lumea, regasindu-se la serviciu dupa un somn usor. Sau cu Luceafarul alaturi, ca doi inamorati, cersind unul de la altul acelasi lucru: inima verde. Cruda si binevoitoare, cruda si antica. Am simtit, "wireless", ca nu ma uit singur la aceasta celebrare a indiferentei sau neputinta a atotputernicilor, si m-am simtit verde. Ca si Luna, ca si Luceafarul, ca si Venus, ca si acel cineva de la capatul firului. Fir de iarba, umezit de valuri, incalzit de Soare, aerisit de ventilator.

Priveam Luna, si era verde. Nu-i asa?

Verde si fum

Minunat! Am si uitat ca sunt voluntar in maimultverde.ro, de cand m-am inregistrat, acu vreo trei luni cred. Oricum, am primit azi un e-mail de la ei, in care ma informau ca pot raspunde, in calitate de blogger, la patru intrebari legate de "Bilantul Responsabilitatii Sociale".
De cand cu proiectul "Tg. Mures - Un oras ecologic" de anu trecut, nu prea am dat atentie proiectelor, actiunilor si altor...activitati legate de mediu. Desi nicio clipa nu am incetat sa imi pese de mediu, am avut altele mai ademenitoare pe cap.
Insa, fara indoiala, mediul si protectia sa sunt un subiect de actualitate incepand cu vremuri de demult. Citeam deunazi intr-o carte despre judetul Mures subiecte diverse, si am dat peste un capitol intitulat "Protectia mediului inconjurator". De aici imi dau seama, poate mai tarziu decat altii, ca desi problema mediului se pune de ani buni (cartea citita de mine dateaza din 1975), ea a luat amploare odata cu...nu stiu, explozia industriei chineze, poate, sau iminenta golire a pungilor de petrol, sau poate chiar odata cu "amenintarea terorista". Irelevant. Ce e relevant, insa, e faptul ca noi inca nu suferim, dar daca vreodata ne-am gandit cat de mult ne iubesc parintii nostri si ca ar face multe pt noi, si ne vor tot binele din lume, trebuie sa ne gandim ACUM ca ne-a placut, si ar fi daca nu dragut, cel putin omenesc sa le vrem si noi la randul nostru tot binele copiilor nostri, cand vor fi. Si o mare parte din acest "tot bine" reprezinta mediul in care traiesc, si care, din admiratie pt stramosii nostri cel putin medievali, care traiau intr-un regal verde, fara urma de fum petrolier deasupra coifului si care nu alunecau pe bucati de hartie sau PET-uri cand mergeau la vanatoare, li-l dorim noi. Eu, cel putin. Zic cel putin medievali, pt ca odata cu era industriala au aparut fabricile si poluarea a inceput. Un gen de.."Let the game begin!".
Oribil. Conclud printr-un indemn cat se poate de pertinent si realizabil: Pastrati curatenia! Ma adresez in primul rand voua, cititorilor (oricat de putini sunteti, stiu ca sunteti oameni cu initiativa si putere de gandire), apoi, pe scara larga, marilor industriasi care pot avea grija ca deseurile uzinelor lor sa ajunga intr-un loc sigur si controlat. Ultima parte e ca o vocaliza, imi incerc doar vocea, pt ca stiu ca nu o sa citeasca niciodata cine trebuie sa citeasca, si mai stiu ca ei au grija doar ca banii lor sa fie spalati si curati, iar despre vietile restului lumii prezente si viitoare nu le pasa nici cat ii pasa unei omizi de bolul meu de cereale. Integrale. :)

PS: da, am uitat sa va zic unde gasiti intrebarile de care va ziceam la inceput, ca poate vreti sa raspundeti :) : uite aici :D (just click)

macar atat. poate acum o sa il vedeti ...

Zboara, din nou. aminteste-ti cand ai vazut ultima data razele ascutite ale Soarelui trecand printre crengi strambe si urate. frumoase, in felul lor, dar urate. nu te-a durut, pt ca nu are ce. nu stii ce e pielea, nu stii ce sunt ochii, nu stii ce e gura. desi pe toate le atingi, le mangai sau chiar le zgarii. iti e tot una, nu-ti pasa, nu ai suflet, nu ai nici macar o inima. in schimb esti foarte bun la acrobatii si te joci cu aerul cum nici cel mai nebun pilot nu a facut-o. this is what you do, actually. te joci cu orice, si orice e o joaca pt tine. te lasi manipulat foarte usor, de oricine in orice fel, dar pt tine e tot o joaca. nu poti fi crud, nu poti fi rau. cel mai rau ti-a fost cand erai murdar, dar si atunci erai fericit in sinea ta. si cum sa nu fii, cand te imbraci in zeci de culori vii, deschise, vesele. culori multicolore!
apoi, noaptea vine subit, cand te astepti mai putin. faci o ultima acrobatie, apoi intuneric. niciodata nu stii cat dureaza, pt ca nu depinde de tine. aici nu mai esti tu stapanul, nu mai esti liber. devii incarcerat langa alti cativa de-ai tai, sau poate singur. sau stai pur si simplu langa o bucata de plastica, sau langa niste coloane metalice crenelate. macar simti caldura...
esti intr-o continua criza de identitate, nu ai varsta, nu poti expira, nu poti muri. chiar de esti sfasiat ca o gazela ordinara in savana fierbinte, reusesti sa iti pastrezi o farama de viata. viata care nu iti apartine, dar care vine in ajutorul altor vieti. si daca ai fi venit mai repede, ai fi putut alina alte suflete, ai fi putut vedea multe mai multe scene triste sau vesele. oricum traiesti un teatru permanent si neintrerupt. oricum esti multicolor sau alb. oricum esti moale.
esti un servetel...:)