Fuga de Lumiere

Toccata e Fuga de Bach e, cred, creatia mea preferata din baroc. E atat de plina de energie incat la un moment dat explodeaza intr-o ploaie de teroare incantatoare capabila sa te inspaimante in asa hal incat sa te bucuri de mizeria ta.
E o lumina revelatoare care izbucneste brusc, de parca cineva a lovit din greseala cu cotul intrerupatorul de pe perete, si continua intr-o maniera deosebita pana cand te lumineaza complet. Nu trebuie sa te pricepi deloc la muzica pt a fi in stare sa simti asa ceva. E chiar mai bine sa nu te pricepi la muzica deoarece ai putea sesiza niste detalii tehnice care ar strica tot momentul. Insa e esential sa fi trait o emotie puternica in viata ta, ceva ce doar tu sa stii si sa fii trist ca nu poti impartasi cu restul lumii. Frica, dragoste, mila, ura, admiratie.
Ciudata chestie si lumina. Este, ca orice notiune definita din lume, opusul altcuiva. Al intunericului, de exemplu. Se vorbeste adesea despre lumina interioara, cea care ii diferentiaza pe oamenii buni de cei rai, cei rai avand desigur intuneric interior. Dar cineva a spus ca nu exista oameni buni si oameni rai pt ca fiecare om are si rau si bine in el. Cum nu se poate mai adevarat. Iar explicatia e simpla: lumina trebuie sa aiba o sursa, neaparat; daca un om ar avea doar lumina ar trebuie sa fie absolut gol, pt ca orice denivelare, orice caracteristica oricat de mica ar determina aparitia unei umbre, care e intuneric. In concluzie un om absolut bun e un om gol, un nimeni. Asta inseamna ca suntem definiti de umbrele noastre, de faptele noatre rele, de intunericul din noi. Iar lumina ramasa nu poate compensa decat daca am mari cumva acest spatiu in care se afla. Lucru destul de simplu, dar de multe ori dureaza o viata de om. Si e foarte bine, pt ca e o decizie extrem de importanta.
Acel spatiu in plus se numeste suflet pereche. El ne ajuta sa ajungem la "nimeni". Or does she?

Dau colinde

A trecut ceva timp de cand n-am mai poposit pe aceasta pagina. A trecut si mai mult timp de cand n-am mai scris ceva aici. In seara asta, dupa ce am vazut un film cu si despre idioti, am gasit un moment, o portita, prin care sa ma strecor din nou aici si sa mai intind niste randuri.
Intr-adevar, a trecut atat de mult timp de la ultima mea scriere incat nu-mi mai tin minte propriile metafore. Sau propriile sabloane de scrieri. It's a mess.
Dar iata-ma aici, in preajma sarbatorilor de iarna, ascultand colinde calzi pe ContraFM Xmas - o sursa destul de satisfacatoare, zic eu. Stiu ca in curand va trebui sa scriu deja celebrul articol de sfarsit de an si de cateva pagini in care sa-mi insir stii tu ce.
Ah, uite, era sa uit ce-am mai uitat! Sau mai bine zis ce n-am uitat: pe ea. Mda, Transilvania e tot acolo si la fel e si ea, dar eu sunt aici, acasa, si e complet diferit. Anul viitor va fi diferit. E adevarat ca in fiecare an zic la fel, dar la fel de adevarat e si faptul ca in fiecare an se schimba ceva. Anul acesta de exemplu... nu-ti stric surpriza. ;)

Nu-mi place deloc sa aleg cadouri. Nu, imi place foarte mult sa fac cadouri si ma simt extraordinar de bine atunci cand cineva primeste ceva de la mine, dar trebuie sa fie lucrul potrivit. Si-mi e atat de greu sa "citesc" persoanele. De fapt, cred ca nu-mi e greu sa le citesc, ci mi-e mai greu sa ma impac cu ce-am citit. Sunt perfect si ma astept ca si ceilalti sa fie iar cand nu sunt nu stiu ce sa le daruiesc. Nu-mi place sa fiu obligat sa daruiesc. Imi place ca acum, inainte de Craciun, sa trimit carti postale to a selected few. E vorba de persoane care m-au ajutat in vreun fel special sau care mi-s dragi pur si simplu. E vorba de maxim sapte persoane. Daca citesti asta e posibil sa nu o primesti. Dar e posibil si sa o primesti. Vom vedea.
Ma aflu cateodata in situatia de a mi se cere ceva si a nu vrea sa dau acel ceva. De cele mai multe ori e vorba de teme. Sa copiezi tema e cel mai comunist lucru posibil in scoala, dar ma deranjeaza intr-o masura foarte mica. Dar nu-mi place sa ofer tema persoanelor de la care nu am nicio asteptare, iar majoritatea colegilor mei actuali se afla in aceasta pozitie. Si nu vreau sa-i dau bani unui cersetor care in ziua urmatoare va fi tot acolo. Nu e tocmai in spiritul Craciunului aceasta ultima fraza.
E simplu. S-ar putea sa scriu si maine.