15 aprilie 2011

Night of desirable objects

Iarba rosie, iarba verde,
De-o vreme ochi nu te mai vede.

In schimb vad iarba neagra. Nu stiu daca e un semn bun sau rau, daca e sa fie sau nu, dar stiu ca mi-a venit iar in minte notiunea de "iarba" ( poate pt ca se apropie 4/20 ), dupa tine.
Ochii ei, ca doua scantei negre, intunecate, umbriti de buclele abanos ii lumineaza chipul ca o raza de Luna, filtrata prin nori usori dar puternic contrastanti de narghilea. Am vazut-o prima data in urma cu cateva luni, sorbind dintr-o ceasca de nepasare intr-un colt afumat de cantina. Apoi azi. Poetic.

Nu te inteleg. Atat. Nu pot merge mai departe pt ca nu reusesc sa deslusesc niciun cuvant din cate-mi spui. E adevarat ca intr-o vreme trecuta marturiseai mai mult, ma hraneai mai cu pofta. Aveai pofta de viata. Dar se pare ca la tine anotimpurile functioneza invers si profu meu de sport are dreptate cu "lenea de primavara". La tine nu e lene, cel putin nu fireasca, deci n-ai de ce sa iei in seama cuvintele unui supraponderal in trening, dar ai putea sa fii mai vioaie, mai previzibil schimbatoare. Nici un puzzle, nicio problema de matematica sau enigma intriganta nu mi-a dat atata bataie de cap cat imi dai tu. Poate ca asta e si planul tau pt a fi prezenta cat mai des in gandurile mele. Iti place sa le joci pe degete, sa le deformezi, invarti, sucesti apoi sa le scufunzi in zahar ca pe un mar copt glazurat. Le servesti incredibil de dulci, aproape ca-ti fac scarba. Iti plac atat de mult incat le folosesti pe post de masuta de cafea in fiecare dimineata, dandu-le portia zilnica de stiri cand asezi neglijent ziarul pe ele si amarandu-le cand mai scapi din neatentie cate un strop de cafea. Oh, cruda nemurire!
Daca ar fi sa traiesc in linistea unui satuc austriac de la poalele Alpilor, cu un lac albastru de Voronet, lapte proaspat si cascaval cu paine crocanta, as fi atat de fericit incat nu s-ar pune problema de ganduri. Totul ar fi asternut pe hartie ingalbenita si probabil as deveni un Rubens specializat in portretele tale. Dar pana atunci ma voi zbate pe aceasta plaja Baleara si voi incerca sa arhivez cat mai multe momente cu tine.
Dar nu stiu de ce.

2 comentarii:

Septimia spunea...

Hmmm

cold.as.ice spunea...

Ii place sa se joace. Sa te joace. Atat. Si tie mai mult!